E oficial: Farul și Sepsi, ultimele două raze de speranță ale Superligii în plan european în acest sezon, au fost eliminate în play-off-ul Conference League, iar România a rămas fără reprezentante în faza grupelor pentru prima dată după o pauză de 5 ani! Încet, dar sigur, fotbalul românesc se îndreaptă către un abis pe care riscă să nu-l mai poată părăsi vreodată și poate intra în categoria „pescarilor” Europei, iar ProSport vă prezintă 5 motive pentru care s-a ajuns în această situație extremă.
„V-am obișnuit prost timp de 10 ani. La ce condiții avem, nu avem nici un fotbal. Ce performanțe sunt în România? Suntem capi de serie la Mondiale. Nu ne prețuiți! Noi jucăm fotbal bine. Merităm să ne faceți statuie. La ce condiții sunt în România, trebuie să ne faceți statuie. Noi ne facem meseria bine. În 3 ani fotbalul nostru se duce”, spunea Gică Hagi, în celebrul său interviu acordat în 1998.
Anii au trecut, iar premoniția „Regelui” s-a adeverit în totalitate. Procesul nu a durat, însă, doar trei ani, ci a fost mai degrabă o moarte lentă, de care ne-am dat seama cu toții, ușor-ușor, dar poate că „fisa” ne-a picat prea târziu pentru a mai putea salva ceva. Astăzi, România nu mai are nicio echipă în grupele europene, nici măcar în Conference League, competiția creată de UEFA pentru a le oferi o șansă și celor „neajutorați”, echipa națională a ajuns pe un jenant loc 48 în clasamentul FIFA, periculos de aproape de minimul istoric (locul 57, în 2011), iar în principala întrecere internă pare că nu mai poate trece un meci fără a se isca controverse imense legate de maniera de arbitraj.
FCSB și CFR Cluj, cele două cluburi care sunt, fără doar și poate, cele mai bogate din Superliga, deja părăsiseră lupta cu o „rundă” înainte, iar astăzi, Farul și Sepsi, „surorile mai mici” care au ținut steagul sus până la ultimul „hop” rămas înaintea accesului în faza grupelor, au cedat în deplasare cu HJK Helsinki și Bodo/Glimt.
Chiar dacă, cel puțin la nivel teoretic, cele două eliminate în această seară nu pot fi încadrate la categoria cluburilor unde imixtiunile patronilor sunt motivul pentru care performanța lipsește cu desăvârșire, având în vedere că Laszlo Dioszegi nu este cunoscut ca fiind un patron care să se implice mai mult decât ar trebui, iar situația lui Gică Hagi este una specială, nu poate fi ignorat totuși faptul că este aproape imposibil să obții ceva mai mult în momentul în care cluburile cu care te lupți și ar trebui să-ți facă concurență la nivel intern se îndepărtează pe zi ce trece de profesionalism.
Fotbalul din România a fost de-a dreptul „căpușat” cu diverși conducători de tipul Gigi Becali sau Adrian Mititelu, care și-ar dori, dacă ar putea, să controleze și vântul la echipele pe care le patronează, așa cum spunea în trecut un mai vechi prieten de-ai lor, Cristi Borcea.
Așa cum de multe ori s-a demonstrat, este aproape de neconceput ca un astfel de model să aducă rezultate, iar ultimii ani denotă perfect acest lucru: spre exemplu, din 2015, de când Gigi Becali a ieșit de după gratii și a început, practic, anii de implicare absolută la FCSB, în opt sezoane întregi, roș-albaștrii au mai cucerit un singur trofeu major: Cupa României, în 2020! Cu indulgență, poate fi luată în calcul și defuncta Cupă a Ligii, cucerită în 2016, dar desființată un an mai târziu.
Un alt aspect la care România a rămas cu ani în urma țărilor cu care se afla, cel puțin în urmă cu 10-15 ani, într-o bătălie directă atât în clasamentul coeficienților, cât și la nivel de echipe naționale, este infrastructura cluburilor. Marea majoritate a lor, cu mici excepții, nu beneficiază de baze de antrenament moderne și performante sau de academii care să producă talente pentru viitor.
Chiar și FCSB, o echipă cu un buget foarte mare pentru nivelul intern și care se pregătește într-o bază modernă, are probleme mari din cauza faptului că nu are un stadion pe care să-l poată considera „casă”, iar în fiecare debut de sezon, tocmai când au un număr foarte ridicat de meciuri de disputat datorită – sau, poate din cauza, dacă ne luăm după atitudinea avută de patron în sezonul trecut, când FCSB a ajuns în grupe – preliminariilor competițiilor europene, sunt nevoiți să se mute pe arene diferite și chiar în alte orașe. Acest an, când roș-albaștrii nu au mai părăsit Capitala, datorită variantelor Ghencea și „Arcul de Triumf”, reprezintă deja o excepție. În schimb, alte formații, precum CFR Cluj sau Sepsi, care au stadioane și baze de pregătire, au realizări minime la nivel de copii și juniori și nu pun preț aproape deloc pe academie.
În ultimii 15 ani, cluburile din România au adunat, în total, doar din participările în competițiile europene, peste 100 de milioane de euro. Ce s-a întâmplat cu sumele respective? O întrebare care rămâne fără răspuns, dar cert este că banii, o mare parte din ei, n-au fost reinvestiți în fotbal. Mai mult, au existat celebrele cazuri de genul Astra Giurgiu sau Unirea Urziceni, formații apărute „ad-hoc”, care au fost devalizate în timp-record după realizarea unor performanțe de răsunet atât la nivel intern, cât și european, păstrând proporțiile.
Odată cu lipsa performanțelor la nivel de club au scăzut, în mod evident, și realizările individuale ale jucătorilor români. Treptat, cu fiecare generație, numărul fotbaliștilor pe care România i-a dat în marile campionate ale Europei a scăzut, iar în acest moment, mai avem doar șase reprezentanți în tradiționalul top 5 (Anglia, Spania, Italia, Germania, Franța): Ionuț Radu – Bournemouth, Andrei Rațiu – Rayo Vallecano, Ianis Hagi – Alaves, Răzvan Marin – Empoli, Radu Drăgușin & George Pușcaș – Genoa.
În ultimii ani, au răsărit câteva talente care păreau să ducă România la următorul nivel, iar entuziasmul fusese ridicat la cote nemaiîntâlnite de câteva decenii după Campionatul European de tineret din 2019, selecționata U21 condusă de Mirel Rădoi a ajuns până în semifinale și reușea o serie de rezultate la care n-am fi îndrăznit nici măcar să visăm, poate chiar și la debutul competiției respective.
Rând pe rând, jucători precum Florinel Coman, Dennis Man, Valentin Mihăilă, Octavian Popescu sau, mai recent, Louis Munteanu, au început foarte bine, dar au părut să nu mai poată depăși un anumit nivel, în ciuda calităților incontestabile din punct de vedere tehnic. Motivele? Seriozitatea, lipsa pregătirii fizice la un nivel adecvat, și lista poate continua. În privința ultimului menționat, o oglindă ar putea fi reprezentată chiar de ultimele două meciuri: o prestație excelentă în meciul cu Universitatea Craiova, din Superliga, iar apoi, câteva zile mai târziu, inexistent la nivel european cu un adversar modest, ba mai mult, s-a remarcat doar prin câteva ratări uluitoare.
România nu pare să mai aibă în acest moment nici antrenori capabili să realizeze ceva cu adevărat notabil, însă acest lucru poate fi cauzat și de detaliile expuse la punctul 1 al articolului. Cum patronii par să prefere să „controleze vântul” în detrimentul performanțelor, s-a ajuns în situația în care cluburi care aspiră la titlu sau au măcar pretenții de play-off să angajeze pseudo-antrenori, care, cum ar spune Vivi Răchită, își „pervertesc” licențele PRO și stau pe bancă doar de formă.
Nu poate contesta nimeni că respectivii pregătesc, într-adevăr, echipa în ciclul săptămânal premergător unui meci, însă pe parcursul celor 90 de minute când ar trebui să-și demonstreze calitățile și inspirația, sunt practic forțați să pună în aplicare deciziile unei persoane care nu poate fi conectată la realitatea din vestiarul echipei.
În afara acestor cazuri, mai sunt celebrii „cursanți” care încearcă să obțină licențele PRO de aproape jumătate de deceniu, dar încă sunt obligați să apeleze la un „paravan” numit, după caz, Marin Dună, Mihai Ciobanu, și așa mai departe, iar cei care își fac meseria cu adevărat într-un mod profesionist sunt din ce în ce mai puțini.
Nu în ultimul rând, conducătorii FRF și LPF sunt la ani lumină de ceea ce ar trebui să reprezinte într-un mediu profesionist: numeroase acuzații legate de selecțiile de la copii și juniori, la care răspunsurile oficiale sunt că se va deschide o „anchetă internă”, al cărei rezultat este secret, o lipsă totală de interes pentru scandaluri de genul FCSB/CSA sau CSU/FCU, dar și instalarea în funcții de conducere a unor oameni fără vreo legătură cu fotbalul de performanță.
Pentru un final apoteotic, încheiem cu o declarație a lui Mihai Stoichiță, director tehnic în cadrul Federației Române de Fotbal, oferită în seara în care România RETROGRADA în următoarea serie a Ligii Națiunilor.
„Acum îmi spuneţi că am retrogradat, nu am retrogradat, am rămas în aceeaşi grupă se pare, nu? Ceva de genul ăsta. Nu cred că am retrogradat, nu ştiu care e regulamentul.
(n.r. ba da, în ce grupă să rămânem?) Urna a treia, am căzut în urna a treia. Aia e, mergem mai departe. O să meargă mai departe Edi, pentru că aşa vrea federaţia”, spunea Mihai Stoichiţă, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER