Rotariu îi distruge pe fotbaliştii FCSB! „Lenți, greoi!”
FCSB a câștigat pe terenul celor de la CSKA 1948 Sofia, scor 1-0, în cadrul primei manșe a turului doi preliminar Conference League. La pauza dintre reprize, echipa lui Gigi Becali era deja în avantaj, însă Iosif Rotariu, fost jucător al Stelei, a criticat dur prestația celor două echipe.
FCSB și CSKA 1948 Sofia, spulberate de Iosif Rotariu: „Ambele au un ritm foarte scăzut. Sunt foarte multe greșeli individuale”
Iosif Rotariu a criticat-o dur pe FCSB, deși o conducea cu scorul de 1-0 la pauză pe CSKA 1948 Sofia. Fostul jucător al Stelei București crede că jocul ambelor echipe a fost unul modest și previzibil.
„FCSB e în avantaj din cauza unei greșeli de portar. A fost un ritm scăzut. Trebuia să fie 0-0 la pauză la cum s-a jucat. A fost un ritm foarte, foarte lent. Au fost multe greșeli. Cred că va fi echilibrat până la final. Și bulgarii au avut ocazii. Au doi jucători buni, Rusev și Pedrinho. Iar de la FCSB i-aș remarca pe Olaru și Coman.
Viteza e foarte scăzută, echipele se tatonează. Totul e la așteptare. Și sunt foarte multe greșeli individuale. CSKA pare o echipă naivă. Nu știu dacă are puterea să o învingă pe FCSB. Dar ambele au un ritm foarte scăzut. Toți jucătorii mi s-au părut lenți, greoi, previzibili. Poate au prea multă încredere, văzând că adversarul face multe greșeli.
Ovidiu Popescu nu e fundaș dreapta. Joacă pe alt post. A făcut două greșeli foarte mari. Nu este într-o seară inspirată. Nu e poziția lui Băluță de inter. Nu a ieșit în evidență cu nimic. De la FCSB mi-au plăcut Darius Olaru. Recuperează, are inițiativa, e foarte implicat în joc”, a declarat Iosif Rotariu pentru GSP.
Dumitru Dragomir, laude pentru Florinel Coman: „Mi-a plăcut!”
Dumitru Dragomir, fostul președintele al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dat de înțeles că l-a mulțumit victoria celor de la FCSB.
„M-a mulțumit meciul ăsta, chiar dacă n-a fost de mare nivel. Mi-a plăcut rezultatul. Mi-au plăcut 2-3 jucători, în frunte cu Coman”, a spus Dumitru Dragomir pentru aceeași sursă.