Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în deplasare, joi, cu echipa slovacă Spartak Trnava, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League. Returul va avea loc peste o săptămână. Sepsi este debutantă în cupele europene.
Din minutul 86, oaspeţii au jucat fără fundaşul Bogdan Mitrea, care a fost eliminat.
Dacă va trece de Trnava în meciul-retur de peste o săptămână, Sepsi se va duela cu învingătoarea dintre Sutjeska (Muntenegru) și Maccabi Tel-Aviv (Israel).
Au evoluat următoarele echipe:
LIVETEXT
Min. 86: Mitrea primește al doilea galben și este eliminat
Min. 78: Savvidis a scăpat singur pe contraatac, dar a ratat singur cu portarul advers
Min. 59: Chunchukov solicită penalty la o cădere în careu, arbitrul nu schițează nici un gest
Min. 54: nou-introdusul Damașcan pătrunde în careu și trimite puțin pe lângă poartă
Min. 49: ocazie mare pentru slovaci. După o centrare din lovitură liberă, Ristovski preia în careu, dar nu apucă să șuteze fiindcă e blocat la timp
Min. 44: șut din vole al lui Ștefănescu, direct în brațele portarului advers
Min. 29: fază de construcție bine legată a slovacilor, șut violent al lui Bukata puțin peste poartă
Min. 26: șut slab al lui Yusuf, prinde fără probleme Niczuly
Min. 15: ocazie mare pentru Sepsi, Rep șutează puternic și respinge portarul advers
Avem echipele de start:
Spartak: Takac – Curma, Kosa, Twardzik, Mikovic – Bukata, Savvidis – Yusuf, Ristovski, Cabral. Antrenor: Michal Gasparik
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Tincu, Mitrea, Ștefănescu – Fofana, Păun – Ashkovski, Rep, Aganovic – Chunchukov. Antrenor: Leo Grozavu
Sepsi Sfântu Gheorghe va întâlni echipa Spartak Trnava, joi seară, în deplasare, de la ora 20.00, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.
Meciul din noua competiție UEFA va fi arbitrat de bulgarul Ivailo Stoianov, ajutat de compatrioţii săi Ivo Kolev şi Miroslav Maksimov. Rezervă va fi Georgi Ivanov.
Confruntarea se va disputa pe City Arena din Trnava, stadion cu capacitate de 18.500 de spectatori.
În turul 1 preliminar al Conference league, slovacii de la Spartak Trnava au trecut de Mosta FC, din Malta, 2-3 în tur și 2-0 în retur.
“Sperăm să facem o partidă bună. Am avut un sezon reuşit, dar am pierdut jucători importanţi în vară. Cei nou-veniţi mai au nevoie de timp până se vor omogeniza.
În acelaşi timp am destulă experienţă să-mi dau seama că partidele amicale nu seamănă cu cele oficiale. Sunt convins că mâine va fi o partidă echilibrată şi doar inspiraţia unui jucător poate să facă diferenţa”, a spus antrenorul Leo Grozavu.
?Team news are in. Rep in the starting line-up. Vasvari on the bench, as Fofana starts ahead of him. [UEFA] pic.twitter.com/p3TOOfowKr — ?? Sepsi OSK in English ?? (@SepsiOSK) July 22, 2021
?Team news are in.
Rep in the starting line-up. Vasvari on the bench, as Fofana starts ahead of him. [UEFA] pic.twitter.com/p3TOOfowKr
— ?? Sepsi OSK in English ?? (@SepsiOSK) July 22, 2021
Sepsi a făcut o mulțime de transferuri pentru a se întări: Bărbuț (CSU Craiova), Askovski (Botoșani), Chunchukov (Slavia Sofia), Botorok (Csikszereda), Bojici (Vojvodina), Rep (TSV Hartberg), Sousa (Astra), Damașcan (atacant internațional pentru Republica Moldova, ex-Torino) și Ispas (CFR Cluj),
Fotbalistul Bogdan Mitrea, care a jucat pentru Spartak Trnava înainte de a veni la Sepsi, s-a declarat bucuros de revenirea în Slovacia.
“Mă bucur să mă reîntorc la Trnava, am plecat acum un an, mă simt ca şi acasă aici. Sunt bucuros că sunt aici. Sper să facem un joc bun şi să plecăm victorioşi după meci.
Am plecat cu o impresie foarte bună de la Trnava, e un club foarte bun din Slovacia. Mi-am dorit să cădem cu Spartak”, a afirmat Mitrea.
Sepsi Sfântu Gheorghe va evolua cu Sutjeska (Muntenegru) sau cu Maccabi Tel-Aviv (Israel) dacă va ajunge în turul al treilea preliminar al Conference League, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon.
Manşa a treia se joacă la 5 august, la Sfântu Gheorghe, şi la 12 august. Pâna atunci, Sepsi trebuie să treacă de Spartak Trnava din Slovacia, în turul al doilea al competiției. Sepsi nu a fost cap de serie la tragerea la sorţi a turului al treilea preliminar.
Echipe probabile
Spartak: Takac – Curma, Kosa, Twardzik, Mikovic – Savvidis – Cabral, Prochazka, Bukata, Bamidele – Vlasko. Antrenor: Michal Gasparik.
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Tincu, Mitrea, Ispas – Păun, Vașvari, Gonzalez – Aganovic, Chunchukov, Bărbuț. Antrenor: Leo Grozavu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER