Ștefan Târnovanu, portarul titular de al FCSB, a rămas marcat de atmosfera de pe Arena Națională.
FCSB s-a calificat în play-off-ul Conference League după ce s-a impus în fața lui Dunajska Streda cu scorul general de 2-0, iar suporterii vicecampioanei României au făcut o super atmosferă pe Arena Națională.
Petse 40.000 de spectatori au fost prezenți pe cel mai mare stadion din România, iar jucătorii lui Nicolae Dică au simțit susținerea acestora.
Ștefan Târnovanu a recunoscut că atmosfera de pe Arena Națională l-a marcat într-un mod plăcut și le cere suporterilor să fie mereu lângă ei. Mai mult, portarul vicecampioanei României a transmis că este cu gândul doar la FCSB, chiar dacă Gigi Becali a primit o ofertă de cinci milioane de euro pentru el.
„Un meci frumos, complicat, am făcut un joc foarte bun, ne bucurăm și așteptăm play-off-ul. Nu, n-am mai trăit așa ceva, este prima dată, o atmosferă senzațională. Pe final am început și eu să cânt cu ei, e ceva unic, le mulțumesc din suflet că au fost lângă noi. Sper să fie în continuare alături de noi, să-i facem fericiți. Suntem Steaua (n.r. – FCSB), suntem cea mai iubită echipă din țară, lumea vine la stadion, jucăm un fotbal frumos, am început să și câștigăm, consider că de asta vin la stadion.
Mai avem de trecut de play-off, urmează meciul din campionat pe care trebuie să-l câștigăm. Așa trebuie, așa cred! Nu vreau să vorbesc despre asta (n.r. – la oferta), nu știu nimic mai mult, momentan sunt aici, mă concentrez aici. Când va veni, dacă va veni, voi fi pregătit. Nu îmi e greu, e fotbal, trebuie să joc până în momentul în care voi pleca”, a spus Ștefan Târnovanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER