Strategia lui Nicolae Dică de la meciul cu Silkeborg, greu de înțeles. „Nu știu ce a pregătit! Lucrurile nu aveau cum să ia o altă turnură”

Nicolae Dica si Viorel Tanase discuta dupa meciul de fotbal dintre CS Mioveni si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, sambata 6 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Strategia lui Nicolae Dică (42 de ani) de la meciul pierdut de FCSB cu Silkeborg, scor 0-5, este greu de înțeles pentru Ionuț Badea.

Ionuț Badea (46 de ani) a urmărit partida pierdută de FCSB cu Silkeborg, scor 0-5, iar antrenorul a transmis că nu a înțeles ce și-a dorit Nicolae Dică de la meciul din Danemarca.

Pe lângă faptul că Nicolae Dică a ales să titularizeze mai mulți jucători care nu au prins până acum foarte multe minute în tricoul vicecampioanei României, antrenorul formației roș-albastre a mai făcut alte erori în Danemarca.

Strategia lui Nicolae Dică de la meciul cu Silkeborg, greu de înțeles

Ionuț Badea este de părere că Nicolae Dică a abordat greșit partida din Conference League, mai ales că el nu dispunea de jucători care să joace sistemul 4-2-3-1, așa cum tehnicianul și-ar fi dorit. Fostul secund de la naționala României crede că FCSB a jucat un 4-2-4 ofensiv și un 4-4-2 defensiv, iar șansele ca trupa finanțată de Gigi Becali să obțină un rezultat pozitiv erau foarte mici.

„Și mai este și partea asta de competență, în care lucrurile nu aveau cum să ia o altă turnură. Am văzut declarația lui Nicu Dică, în care a spus că a jucat 4-2-3-1. Nu avea caracteristici pentru 4-2-3-1. Dumiter, care ar fi trebuit să fie un număr 10, un jucător care să filtreze ultima pasă, nu avea aceste caracteristici.

Mai mult a fost un 4-2-4 ofensiv și un 4-4-2 defensiv. Nu știu ce au pregătit, dar erau puține șanse ca FCSB, în momentul în care au jucat cum au jucat, și cu jucătorii respectivi, să poată să emită pretenții”, a declarat Ionuț Badea, la Liga Digisport.

Gigi Becali, pregătit să renunțe la Nicolae Dică

Și Gigi Becali și-a exprimat nemulțumirea față de antrenorul Nicolae Dică, iar afaceristul a transmis că are o serie de lucruri de reproșat după eșecul umilitor cu Silkeborg din grupele Conference League.

„Şi lui Dică am ce să îi reproşez. El îi antrenează. Într-un fel, vina este a mea, dar nu am ştiut că este aşa. E şi vina mea şi a lui Dică. De ce e şi vina lui? Că el îi vede la antrenamente, îi cunoaşte mai bine ca mine”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 07 10. 2022, 16:58
Actualizat: 07 10. 2022, 21:30