CFR Cluj ar putea scăpa de vedeta echipei Adana Demirspor și la returul întâlnirii ce va avea lor în Turcia.
Meciul dintre CFR Cluj și Adana Demirspor s-a disputat joi seară, în cadrul primei manșe a turului II preliminar din Conference League, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Betancor, în minutul 6, respectiv Stambouli, în minutul 77.
Returul dintre Adana Demirspor și CFR Cluj se va disputa joi, 3 august, de la ora 21:00, pe Stadionul „Yeni Adana”.
Pentru partida tur, Adana Demirspor nu l-a inclus pe lista UEFA pe Henry Onyekuru, extrema stânga în vârstă de 26 de ani din Nigeria, jucător cotat la 5.5 milioane de euro de către Transfermarkt.
La scurt timp după meci, Murat Sancak, președintele echipei Adana Demirspor, a anunțat că nigerianul ar putea lipsi și în retur ca urmare a unei oferte bune pe care clubul a primit-o pe numele său.
„Onyekuru cel mai probabil nu va mai fi cu noi (n.r la retur). Astăzi a venit o ofertă finală pe numele său și o vom evalua ca atare. Cel mai probabil va pleca. Nu avem nevoie de el oricum.
Îi avem pe Akintola, Sari, Nani și Erdogan, nu ducem lipsă din acest punct de vedere. Dacă, dacă găsim un jucător bun, care ni se potrivește, îl vom lua în considerare”, a spus Murat Sancak, președintele clubului Adana Demirspor, potrivit presei din Turcia.
„Am întâlnit o echipă foarte puternică, bugetul echipei vorbește despre valoarea ei, sunt mulțumit, suntem în continuare în cursă, ne jucăm șansele în returul din Turcia. Sunt mulți dintre jucătorii care au evoluat azi care trebuie să se recupereze, nu vor juca duminică. Cred că este un meci deschis oricărui rezultat.
Da, sunt jucători decisivi, Tachtsidis a venit doar de trei zile, Kresic nu a jucat, am riscat în această seară, dar au avut energie și asta a fost important. Mai important e faptul că eu îi cunosc, asta accelerează integrarea lor în echipă, dar când nu joci 3-4 luni se vede. E în creștere fotbalul românesc, sunt mulțumit, toate s-au descurcat bine. Urmează pentru toate returul, pentru noi chiar o să fie un meci greu”, a spus Andrea Mandorlini, după CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER