Ucrainenii, șocați de Mirel Rădoi după Universitatea Craiova – Zorya Lugansk. „Presiune frenetică!”

Mirel Radoi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Zorya Luhansk, din cadrul UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, joi 11 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mirel Rădoi a reușit să îi șocheze pe ucraineni la debutul său pe banca tehnică a Universității Craiova.

Universitatea Craiova – Zorya Lugansk, scor 3-0, a fost meciul de debut al lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a oltenilor, iar antrenorul a reușit să îi surprindă pe ucraineni.

Chiar dacă ucrainenii de la Zorya Lugansk erau favoriți la calificare după turul din Polonia, Universitatea Craiova a arătat altă față cu Mirel Rădoi și s-a calificat în play-off-ul Conference League.

Ucrainenii, șocați de Mirel Rădoi după Universitatea Craiova – Zorya Lugansk

După ce Zorya Lugansk a fost eliminată din Conference League de Universitatea Craiova, jurnaliștii ucraineni au analizat prestația oltenilor din turul trei preliminar al Conference League și recunosc că au fost luați prin surprindere de strategia lui Mirel Rădoi.

„Conducătorii nu au crezut că Laszlo Balint va reuşi să treacă de Zorya, chiar şi pe fondul câştigării derby-ului contra clubului cu acelaşi nume, creeat în 1948 (n.r. referire la victoria cu 2-1 în faţa lui FC U Craiova 1948).

Aşa că noul antrenor, Mirel Rădoi, a fost cel care a condus echipa în retur. Şi deja din primele minute s-a putut observa impactul apariţiei unui nou specialist pe banca antrenorilor. Clubul din Craiova a schimbat schema de joc şi echipa lui Van Leeuwen a avut parte de o primire fierbinte. Zorya abia a avut timp să înţeleagă şi, sub o presiune frenetică, au cedat în minutul 5”, notează cei de la sport.ua.

Ce a spus antrenorul lui Zorya Lugansk

Și Patrick van Leeuwen, antrenorul lui Zorya Lugansk, a vorbit despre returul cu Universitatea Craiova, iar acesta a susținut că elevii săi au fost surprinși de forța oltenilor și nu au avut timp să reacționeze.

„Eram pregătiţi pentru asta. Ne aşteptam la tactici noi din partea adversarului, dar speram să ne dăm seama rapid cum să le contracarăm. În prima repriză nu ne-am creat nicio şansă de a egala. În pauză am discutat despre greşelile noastre, dar nu am putut să le corectăm pe deplin”, a spus Patrick van Leeuwen.

Publicat: 12 08. 2022, 14:53