Ultrașii lui FCSB vor să se răzbune după umilința istorică suferită cu Silkeborg. „E posibil să nu fim la meci!” Fanii merg peste jucători la baza din Berceni

FCSB a fost umilită de Silkeborg, scor 0-5, în grupele Conference League, iar ultrașii vicecampioanei României pregătesc răzbunarea.

Ultrașii lui FCSB nu au fost de acord cu decizia luată de Gigi Becali și Nicolae Dică de a menaja titularii la partida din Danemarca cu Silkeborg, iar acest lucru s-a văzut și în timpul meciului când l-au contestat pe antrenorul în vârstă de 42 de ani.

După ce FCSB a fost umilită de gruparea din Danemarca, ultrașii sunt hotărâți să nu se prezinte la returul de pe Arena Națională cu Silkeborg.

Ultrașii lui FCSB vor să se răzbune după umilința istorică suferită cu Silkeborg

Gheorghe Mustață a transmis că va discuta cu toți liderii galeriei pentru a lua o decizie în ceea ce privește meciul retur cu Silkeborg, dar lasă de înțeles că e posibil ca FCSB să nu aibă parte de susținere la meciul din grupele Conference League.

„Deocamdată, avem meciul cu Ploieşti. Ce va fi săptămâna viitoare nu ştiu. Este posibil să nu mergem (n.r. la returul cu Silkeborg), dar nu ştiu. Eu sunt tot în Danemarca, mâine dimineaţa (n.r. sâmbătă) o să ajung acasă. O să discutăm şi vedem ce hotărâre luăm”, a spus Gheorghe Mustață, conform Fanatik.

Suporterii vor să meargă peste jucătorii lui FCSB

Totodată, Gheorghe Mustață a transmis că o să discute cu colaboratorii săi pentru a merge peste jucătorii lui Gigi Becali la baza din Berceni.

„O să ajung sâmbătă acasă şi vedem ce este de făcut, o să sun toţi liderii şi vedem dacă vom merge la Berceni (n.r. peste jucători în cantonament). O să discutăm şi ce facem pe viitor, deocamdată nu ştiu”, a spus Mustaţă.

Preţurile fixate de FCSB pentru meciurile din grupele Conference League:

  • VIP 1 – 750 lei
  • VIP 2 – 500 lei
  • VIP 3 – 300 lei
  • Tribuna 2 – Inelul 1 – 200 lei
  • Tribuna 1 și 2 – Inele 2 și 3 – 100 lei
  • Peluze – 50 lei
Publicat: 07 10. 2022, 15:40
Actualizat: 07 10. 2022, 21:30