Un jucător de la CFR Cluj, făcut praf după dezastrul cu Pafos: „Este dator vândut!”
CFR Cluj a fost eliminată din UEFA Conference League de către Pafos, după ce a pierdut în manșa retur cu scorul de 3-0, în deplasarea în Cipru.
La finalul meciului, un jucător din tabăra lui Dan Petrescu a fost făcut praf și a fost descris ca fiind „dator vândut” din cauza greșelilor pe care le-a făcut în înfrângerea pe care vicecampioana României a costat-o calificarea.
Un jucător de la CFR Cluj, făcut praf după dezastrul cu Pafos
CFR Cluj a suferit o înfrângere extrem de dură în manșa retur a play-off-ului UEFA Conference League. Ardelenii au cedat, scor 3-0, pe terenul celor de la Pafos, după ce în turul de la Cluj s-au impus cu scorul de 1-0.
Trupa lui Dan Petrescu a prestat un joc slab, cu multe greșeli individuale, iar unui dintre jucătorii care a fost scos în evidență din cauza gafelor pe care le-a făcut este Anton Kresic. Acesta a fost făcut praf la finalul partidei și a fost descris ca fiind „dator vândut” în urma greșelilor comise.
„Jucătorii CFR-ului și staff-ul au rămas datori. Kresic este dator vândut în acest început de sezon! Nu înțeleg ce se întâmplă cu el, nu se regăsește deloc. Boben, de obicei mai cerebral, a făcut o greșeală de copii. Nu avea sens să-l ataci decisiv, într-o zonă închisă. Jaja ieșea cu mingea în aut de poartă”, a spus Ionuț Badea, la Digi Sport.
Anton Kresic, criticat și de Florin Prunea
Nu doar Ionuț Badea a observat greșelile comise de Anton Kresic în meciul cu Pafos. La finalul partidei, Florin Prunea a scos în evidență gafele stoperului.
„Eu nu aș fi vrut să comentez un asemenea joc. Stau și mă întreb ce s-a întâmplat. Eu am trecut prin așa ceva, în 1991, cu Universitatea Craiova. Nu am mai văzut de mult o echipă îngenuncheată. A fost dominată fizic. Putea fi mai rău! Nu pot să înțeleg. Este un șoc. E șocant jocul și maniera asta de a juca. Bun, umezeală. Dar nu se poate! Sunt 28 de grade, totuși. Nu 35.
Nu se poate! Chiar așa să fii depășit în orice situație? Așa ceva… Să mă ierte Dumnezeu. Kresic nu e la primul joc când o comite rău! Aici sunt problemele mari”, a spus Florin Prunea, conform sursei citate anterior.
Anton Kresic a fost adus la CFR Cluj în vara anului 2023. La momentul respectiv, acesta era împrumutat de la Rijeka. La începutul noului sezon de Superliga României, ardelenii au decis să-l transfere definitiv pe stoperul croat în vârstă de 28 de ani. Astfel, conducerea celor de la CFR Cluj a achitat 400.000 de euro în schimbul fotbalistului.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Anton Kresic este cotat, în momentul de față, la 1.3 milioane de euro.