Constantin Budescu, mijlocașul lui Damac, a impresionat în ultimul meci al formației arabe! Fostul căpitan al Astrei a oferit o pasă decisivă, iar echipa sa a reușit să se impună cu 3-2 în fața celor de la Al Nasr, în campionat.
Constantin Budescu (32 de ani) a fost transferat de Damac, liber de contract, în luna februarie a acestui an, de la Astra. Acesta are contract până la finalul actualului sezon cu formația arabă.
Damac se află pe locul 14 din prima ligă saudită, cu 27 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate.
În minutul 56 al meciului dintre Damac și Al Nasr, Constantin Budescu a reușit o pasă senzațională pentru Emilio Zelaya, atacantul reușind să înscrie și să egaleze la 2-2. În final, echipa lui Budescu a obținut cele trei puncte, după ce a învins-o pe Al Nasr cu 3-2.
Victoria din partida de vineri este foarte importantă pentru Damac, având în vedere că s-a apropiat de locul 13, cel care ar salva-o de la retrogradare, la finalul sezonului.
Gigi Becali susține că ar avea o înțelegere ca, din vară, Budescu să revină la FCSB. Latifundiarul din Pipera este convins că mijlocașul își dorește să joace din nou la formația roș-albastră. „Cu Budescu nu am mai vorbit. Am discutat atunci și am stabilit că îl aștept la noi de la vară. El mi-a zis că o să vină. I-am zis să se ducă să facă bani pe la arabi, iar apoi să vină. Sunt convins că o să fie la noi, pentru că Budescu vrea să joace din nou aici”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
Fostul mijlocaș al Astrei a mai evoluat pentru FCSB, în perioada 2017 – 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER