Continuă problemele de sănătate pentru Șumudică! Clubul a emis un comunicat și a anunțat cine va sta pe banca tehnică

Oficialii de la Gazişehir Gaziantep au confirmat că antrenorul român Marius Şumudică nu va putea conduce echipa la meciul de azi, 29 decembrie, contra lui Yeni Malatyaspor, tehnicianul fiind diagnosticat recent cu pneumonie. Locul său va fi luat de secundul Cristian Petre.

„Antrenorul nostru, care a experimentat recent unele probleme medicale, a fost informat de medici că nu poate sta pe bancă la partida de azi. Echipa noastră va fi condusă de secundul Cristian Petre. Sperăm ca starea lui Marius Șumudică să se îmbunătățească”, se arată în comunicatul emis de Gazişehir Gaziantep.

Şumudică a anunţat încă de sâmbătă că medicul nu i-a permis să zboare în Turcia din cauza problemelor de sănătate: „Trebuia să fiu acolo. Nu contează că am pierdut biletele, îmi pare rău că nu sunt la echipă, dar sper ca băieţii să încheie bine această primă jumătate a sezonului. M-a văzut vineri doamna doctor Bădulescu, un reputat pneumolog care ţine cu Rapid, şi mi-a interzis categoric să zbor. Am vrut să plec cu maşina, dar n-aş fi făcut decât să-mi înrăutăţesc sănătatea. Doamna doctor mi-a schimbat tratamentul şi mă simt mai bine. Cel puţin aşa mi se pare mie. Şapte zile trebuie să iau noul antibiotic prescris, plus celelalte medicamente şi sper să scap”.

  • Şumudică a anunţat marţi, în Ajunul Crăciunului, că a fost diagnosticat cu bronhopneumonie şi a fost internat în spital.
  • Marius Şumudică (48 de ani) conduce formaţia turcă Gazişehir Gaziantep de la începutul acestui sezon. Cu antrenorul român pe banca tehnică, nou-promovata se află pe locul 10 în prima ligă turcă, având 23 de puncte acumulate în primele 16 runde.
  • Meciul Gazişehir Gaziantep-Yeni Malatyaspor, din ultima rundă a turului de campionat din Turcia, se va disputa duminică, de la ora 15:30.

Înainte ca probleme de sănătate să se agraveze, Șumudică anunța: “A crescut ca bulgărele de zăpadă. Am fost la un spital în Turcia înainte de jocul din ultima etapă, mi-a fost desoperită o bronşită acută. Au vrut să mă oprească acolo, n-am rezistat, am vrut să merg la joc. Am semnat, am plecat, şi m-am dus la jocul respectiv. După, aveam bilete de avion să merg în România. Mi-a crescut temperatura, am ajuns la 39 temperatură şi uşor-uşor s-a agravat. Trei zile de coşmar. Practic nu m-am ridicat din pat”.

Publicat: 29 12. 2019, 14:20
Actualizat: 29 12. 2019, 14:25