Copa America 2019 | Petrecere la Rio! Brazilia, victorie în finala cu Peru, iar trofeul se întoarce la „Selecao” după 12 ani. VIDEO | Arbitrul l-a făcut pe Jesus să plângă ca un copil

Brazilia a câștigat, duminică seară, Copa America 2019, după ce s-a impus în finală contra revelației Peru, scor 3-1. Trofeul s-a întors la „Selecao” după 12 ani.

Pe o „Maracana” luată cu asalt de fanii țării gazdă, brazilienii și-au respectat statutul de mari favoriți ai finalei și au deschis scorul după doar un sfert de oră. Gabriel Jesus a fentat excelent doi adversari în banda dreaptă și l-a găsit excelent pe singurul jucător din primul 11 al Braziliei care evoluează în campionatul intern, Everton, iar extrema de 23 de ani a punctat fără emoții.

Primul gol încasat a venit în finală

Deși jocul părea că va curge spre un 1-0 la pauză, peruanii au arătat de ce au ajuns până în finală, eliminând echipe precum Uruguay sau Chile. Christian Cueva a provocat un henț al lui Thiago Silva în careu, care a încercat să se sprijine înainte să cadă, iar arbitrul chilian a acordat penalty după consultarea VAR. Căpitanul și cel mai bun marcator all-time din istoria celor din Peru, Paolo Guerrero, l-a trimis în colțul opus pe Alisson și a restabilit egalitatea. A fost primul și singurul gol încasat de Brazilia la această ediție, echipa lui Tite marcând de 14 ori.

Jesus, omul primei reprize, în lacrimi după 70 de minute

Gabriel Jesus a arătat o efervescență ieșită din comun pe durata primei reprize, iar eforturile sale au fost răsplătite în ultimul minut al prelungirilor. Atacantul lui Manchester City s-a poziționat excelent la marginea careului, unde a primit de la Arthur, și l-a învins pe Gallese, stabilind scorul pauzei.

Jesus a rămas în prim plan și în repriza secundă, când fotbalistul de 22 de ani a fost eliminat de Tobar Vargas. În minutul 70, acesta a lovit în săritură un adversar, iar arbitrul nu a stat pe gânduri și i-a arătat al doilea galben. Decizia l-a înfuriat teribil pe fostul jucător de la Palmeiras, care a protestat vehement, iar în zona vestiarelor a fost surprins de camerele TV plângând.

Richarlison a adus liniștea

Everton, care a fost și declarat omul meciului, a obținut un penalty cu două minute înainte de expirarea timpului regulamentar, după o pătrundere fulgerătoare în careu, iar Richarlison a lămurit destinația trofeului de la această ediție. Fotbalistul, culmea, chiar de la echipa Everton, a înscris de la punctul cu var, iar Brazilia și-a trecut în cont al optulea titlu de campioană al Americii, după cele din 1919, 1922, 1949, 1989, 1997, 1999, 2004 și 2007.

Lider la acest capitol rămâne Uruguay, cu 15 triumfuri, urmată la o singură lungime de Argentina. Din lista câștigătoarelor mai fac parte Paraguay, Chile, Peru, cu câte două trofee, și Columbia și Bolivia, care au câștigat o dată.

  • Brazilia (4-2-3-1): Alisson – Alves, Marquinhos, Silva, Alex Sandro – Arthur, Casemiro – Jesus, Coutinho (77” Militao), Everton (90+3” Allan) – Firmino (75” Richarlison) / Selecționer: Tite
  • Peru (4-2-3-1): Gallese – Advincula, Zambrano, Abram, Trauco – Tapia (82” C. Gonzales), Yotun (78” Ruidiaz) – Carrrillo (86” Polo), Cueva, Flores – Guerrero / Selecționer: Ricardo Gareca

 

Publicat: 08 07. 2019, 01:52
Actualizat: 08 07. 2019, 01:55