Cornel Dinu l-a cunoscut bine pe marele Pele și este convins că brazilianul a fost mai bun decât Diego Maradona sau Leo Messi.
Fost adversar al lui Pele la Campionatul Mondial din 1970, Cornel Dinu crede că jocul și palmaresul brazilianului „rămân unice”.
De mai bine de un an, fostul atacant brazilian fusese diagnosticat cu cancer de colon, însă operația nu a reușit și i-au fost găsite metastaze la intestine, plămâni, dar și la ficat. La sfârșitul lunii noiembrie, acesta a fost internat la spitalul Albert Einstein, din Sao Paulo, acolo unde s-a aflat că nu mai răspunde la chimioterapie.
Cornel Dinu l-a descris în stilul inconfundabil pe Pele, pe care îl consideră peste Maradona, Messi, Ronaldo, Neymar sau Mbappe.
„Știm… „venim de nicăieri și ne ducem către nicăieri”… sau, mai simplu, nașterea este o întâmplare, moartea o certitudine. Valabilă pentru toți oamenii, de la cerșetor la rege. Chiar și pentru Cel trimis să ne facă buni de Tatăl Său… Iisus Hristos… Inevitabil și pentru bietul Pele, despre a cărui dispariție bat toate clopotele lumii. Dumnezeu să-l odihnească! Și viața lui a fost un imens zbucium. În primul rând cu propria lui glorie. Unică, după convingerea mea, în ceea ce privește milenarul, din începuturile arhaice, joc de fotbal”, a scris Cornel Dinu, într-un editorial pentru fanatik.ro.
„Jocul lui Pele, ca și palmaresul său, rămân unice. După părerea mea peste Maradona, Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar sau Mbappe. Pentru că, din momentul în care cel mai mare antrenor din istoria Braziliei, Vicente Feola, l-a debutat la 17 ani în naționala „carioca”, a jucat magnific cam de la 60 de metri de poarta adversă, ceea ce n-am prea văzut la marii fotbaliști amintiți mai sus. Și care strălucesc, sau a strălucit în cazul lui „El Pibe D’Oro”, doar în ultimii 25 de metri de poarta adversă”, a completat fostul mare jucător al naționalei României.
Odihnește-te în pace, Edson Arantes do Nascimento – PELE, dăruit cu nemurire, DumneZEU al fotbalului, căruia i-ai adus strălucirea geniului tău, plăcerea jocului tău, iscusința minții tale, măiestria picioarelor tale, bucuria milioanelor de ochi care au avut privilegiul să te vadă” – Cornel Dinu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER