Coșmarul lui Claudiu Keșeru! S-a operat la genunchi, apoi a fost infectat cu COVID-19: „Credeam că nu se mai termină calvarul. Mă retrăgeam…”

Claudiu Keșeru, atacantul celor de la Ludogoreţ Razgrad a avut o perioadă neagră în ultimele cinci luni. S-a operat la genunchi, apoi a aflat că testul pentru COVID-19 a ieșit pozitiv.

A revenit însă și a înscris în partida de sâmbătă, din deplasare, câștigată de Ludogoreț cu scorul de 4-1, în faţa celor de la Cerno More Varna, meciul contând în etapa a treia a campionatului Bulgariei.

Atacantul de 33 de ani, cotat la 2.4 milioane de euro pe siteurile de specialitate, a declarat pentru presa bulgară. „Era bine totul după operația la genunchi, apoi a venit testul pozitiv și coronavirusul m-a trimis din nou acasă! Acum sunt în regulă, am ieșit negativ și-mi pot ajuta colegii. Sunt perioade când joci bine, dar nu înscrii și îți lipsește ceva. Acum mă simt foarte bine fizic, am reușit un gol frumos și mi-am recăpătat încrederea. Dacă nu aș fi vrut să mai joc, să lupt în fiecare meci, mă retrăgeam.

Credeam că nu se mai termină calvarul, dar simt că am motivație pentru încă trei sau patru ani. Mă și apăr, fac presing și dau totul pentru echipă”, a spus atacantul român pentru sportal.bg.

  • În meciul cu Cerno More Varna, Claudiu Keşeru a înscris în minutul 40. El a jucat până în minutul 84, iar ceilalţi doi români de la Ludogoreţ, Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore, au fost integralişti, dar fiecare a încasat câte un cartonaş galben, primul în minutul 30, iar al doilea în minutul 42

La începutul lunii august, cei de la Ludogoreț anunțat pe rețelele sociale: „Doi jucători de la Ludogorets au Covid-19. Este vorba de Claudiu Keşeru şi Jorgeninho. Amândoi sunt în carantină, acasă, şi se simt bine. După ce aceştia au fost testaţi pozitiv, toată lumea de la club a fost testată din nou şi toate rezultatele sunt negative. Nu există cazuri la echipa a doua. Ludogorets ia toate măsurile pentru a preveni problemele de sănătate ale jucătorilor. Clubul va continua să funcţioneze normal şi se pregăteşte pentru meciul din noul sezon cu Botev”.

Publicat: 23 08. 2020, 15:10