Cosmin Moți, atac la șefii fotbalului românesc după ce mai mulți jucători au fost trimiși în șomaj tehnic. „De ce să câștige două mii de lei pe lună? Ce vină au ei?”
Cosmin Moți este de două săptămâni în vacanță forțată din cauza COVID-19. A rămas în Bulgaria și iese pe străzi să alerge. A aflat că în România unele cluburi s-au grăbit să reducă salariile sau să trimită jucătorii în șomaj tehnic și spune că nu i se pare corect.
Cosmin Moți a aflat cu stupoare că în România sunt deja cluburi care au decis reducerea contractele, din cauza COVID-19. FCSB și Viitorul se află în această listă. Cei de la Poli Iași și-au trimis jucătorii în șomaj tehnic, iar aceeași decizie a luat-o și Gigi Becali în cazul lui Harlem Gnohere, Marko Momcilovic, Cristi Bălgrădean, Adi Popa și Alexandru Stan.
„Nu mi se pare normal să se reducă salariile. Ce vină are jucătorul, că nu se poate antrena sau că nu poate să joace. Știu că și pentru cluburi este greu pentru că pleacă sponsorii. Trebuie să existe o înțelegere și o negociere.
Nu mi se pare normal ca un jucător care nu are un contract de muncă și care nu beneficiază de pensie, la finalul carierei, să fie trimis în șomaj tehnic. De ce să câștig două sau trei mii de lei pe lună? Cred că și jucătorii sunt de acord cu o reducere de salariu, dar nu să-i trimiți în șomaj. Nouă nu ne-au propus nimic aici, la Ludogoreț, dar sunt lucruri care trebuie înțelese”, a declarat Cosmin Moți la Digi Sport
Fostul fotbalist dinamovist spune că este foarte îngrijorat din cauza COVID-19. Se teme pentru sănătatea celor dragi. Moți a povestit că ar fi vrut să plece în România când s-a declanșat pandemia, dar s-a răzgândit când a aflat că la întoarcerea în Bulgaria ar fi trebuit să stea două săptămâni în carantină.
„Sunt în Bulgaria, am rămas aici și am luat o decizie bună. Lumea este liniștită, nu sunt restricții și avem voie să ieșim pe stradă. Eu ies din casă și alerg. Este adevărat că dacă vrei să ieși sau să intri în oraș ai nevoie de o adeverință. Sunt îngrijorat pentru noi, pentru copiii și părinții noștrii. Oamenii trebuie să fie mai conștienți și să stea în casă”, a mai spus internaționalul român.
Cosmin Moți joacă la Ludogoreț Razgrad, alături de Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore. Ei au fost primii români care au purtat masca de protecție. Echipa bulgară a jucat cu Inter în Europa League, iar returul s-a disputat la Milano.
„Înainte să mergem la Milano, antrenorul ne-a spus că este nicio problemă dacă cineva nu vrea să facă deplasarea. Am mers la noi cu măști și dezinfectante și nu am avut voie să ieșim din hotel. Iar când am mers noi nu era așa de grav…”, a mai spus fotbalistul.