Cosmin Olăroiu e din nou pe cai mari la arabi. Ce a reuşit cu echipa lui
Cosmin Olăroiu s-a calificat cu FC Sharjah în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei 2, după o victorie reconfortantă, scor 3-1, împotriva grupării ioradaniene Al Wehdat.
În urma acestui succes, trupa antrenorului român a câștigat Grupa C, cu 13 puncte acumulate, fiind urmată în clasament chiar de învinsa sa, Al Wehdat, cu 11 puncte.
Cosmin Olăroiu, o nouă performanță în Emiratele Arabe Unite cu Sharjah
Tehnicianul român Cosmin Olăroiu s-a calificat cu echipa sa, FC Sharjah, în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei 2, după o victorie clară, scor 3-1, cu ioradanienii de la Al Wehdat.
În urma acestui succes, trupa lui Oli a câștigat Grupa C, cu 13 puncte acumulate, fiind urmată chiar de învinsa sa, Al Wehdat, cu 11 puncte, cele două calificându-se în următoarea fază a competiției.
„În primul rând, o felicităm pe Al Wehdat, pentru că s-a calificat alături de Sharjah, cele două bilete mergând la cei care le-au meritat. Terenul a fost un obstacol pentru noi şi ne-a limitat mult posibilităţile, dar în ciuda acestui lucru am reuşit să realizăm ce aveam nevoie, prin obţinerea victoriei şi a primului loc în grupă.
Aşteptăm cu nerăbdare să ne aflăm următoarea adversară şi ne dorim să mergem cât mai departe în competiţie, fiind conştienţi că provocările din faza următoare vor fi diferite de cele de până acum”, a declarat Cosmin Olăroiu după meci, citat de site-ului Confederaţiei Asiatice de Fotbal.
Sharjah a încheiat grupa pe primul loc, cu 13 puncte, urmată de Al Wehdat, cu 11 puncte, Sepahan (Iran), 10 puncte, şi Istiklol Duşanbe (Tadjikistan), 0 puncte. Tragerea la sorţi a optimilor de finală ale Ligii Campionilor Asiei 2 se va desfășura pe 12 decembrie, la Kuala Lumpur (Malaezia).
În ultimele zece partide jucate în toate competițiile, Oli și Sharajah au un bilanț excelent: 7 victorii, o remiză și 2 înfrângeri. Astfel, Sharjah a ajuns pe primul loc în campionatul din Emirate, unde, după 8 etape, are 21 de puncte. Podiumul e completat de Shabab Al-Ahli (19 puncte) și de Al-Jazira (16 puncte).
S-a gândit să renunțe la antrenorat. „Trebuie să fac niște controale”
De curând, Cosmin Olăroiu, ajuns la 53 de ani, cunoscut ca un tip corpolent, a surprins pe toată lumea cu noua sa înfățișare. În ultima filmare cu antrenorul român se observă că acesta a slăbit considerabil, aproximativ 20 de kilograme, informează as.ro.
Cosmin Olăroiu anunţa, anul trecut, că se confruntă cu ceva probleme medicale și luase în calcul chiar să se retragă din antrenorat.
„Trebuie să văd dacă pot continua sau nu. Trebuie să fac niște controale. Am anumite probleme la coapsă și nu pot merge bine. Nu-mi pot face munca așa cum vreau”, declara Olăroiu, în urmă cu câteva luni.