Cosmin Olăroiu, pas uriaș spre marea finală din China! Jiangsu Suning, remiză spectaculoasă cu echipa lui Hulk, Oscar şi Arnautovic | VIDEO
Cosmin Olăroiu (51 de ani) este aproape de marea finală a campionatului din China. Jiangsu Suning a remizat în prima manșă a semifinalei cu echipa starurilor Hulk, Oscar și Arnautovic.
Cosmin Olăroiu își justifică pe deplin salariul fabulos de 7 milioane de dolari pe sezon cu care îl plătesc chinezii de la Jiangsu Suning.
Românul, aflat în China de mai bine de doi ani, este aproape de o mare performanță. Jiangsu Suning a remizat, scor 1-1, în manşa tur a semifinalei cu Shanghai SIPG.
Cosmin Olăroiu, pas uriaș spre marea finală din China! Jiangsu Suning, egal cu echipa lui Hulk, Oscar şi Arnautovic
Jiangsu Suning a reuşit să deschidă scorul în minutul 55 al semifinalei campionatului din China. Eder a pasat peste apărarea lui Shanghai SIPG, iar Aleix Teixeira a marcat cu un lob peste portarul advers.
Gazdele au rămas în inferioritate peste un sfert de oră, dar au reușit să își confirme statutul de favoriți și au egalat cu 9 minute înaintea finalului, la o fază cu vedeta Oscar în prim-plan.
„A fost un meci foarte dificil în faţa unei echipe puternice. Am jucat bine, ne-am creat ocazii de gol, am şi marcat, dar din păcate la prima greşeală pe care am făcut-o am primit gol în superioritate numerică.
Poate că ne-am relaxat puţin după acea eliminare, iar asta ne-a costat. Avem de jucat manşa retur şi cred că totul se va decide în acest al doilea meci” a declarat Cosmin Olăroiu, după prima manşă cu Shangahi SIPG.
Returul semifinalei este programat pentru data de 2 noiembrie. Dacă va trece de Shanghai SIPG, echipa lui Coskin Olăroiu va juca marea finală împotriva învingătoarei dintre Beijing Guoan şi Guangzhou Evergrande.
S-a aflat secretul succesului lui Cosmin Olăroiu!
Aflat în mare dificultate la cârma echipei naționale, Mirel Rădoi poate lua lecții de la Cosmin Olăroiu, de altfel unul dintre mentorii săi.
Actualul selecționer a povestit cum reușea Cosmin Olăroiu să evite implicarea lui Gigi Becali în vestiarul echipei, deși patronul roș-albaștrilor este cunoscut pentru „acțiunile” din vestiarul echipei pe care o patronează
„Nașul (n.r. Gigi Becali) spunea despre un jucător că poate să dea gol, Oli îl aproba, apoi a doua zi îl suna și îi spunea că nu mai poate să joace pentru că i-a băgat Rădoi alunecare la antrenament și i-a umflat glezna. Acum nu mai merge așa”, a spus Mirel Rădoi, la Pro X.