Cosmin Olăroiu s-a bucurat alături de jucătorii săi pentru calificarea în finala Cupei Preşedintelui din Emiratele Arabe Unite! „Ați meritat” | VIDEO

Al Sharjah, formație pregătită de Cosmin Olăroiu, s-a calificat în finala Cupei Preşedintelui, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-0), pe Al Wasl, în manşa a doua a semifinalelor.

Gazdele au revenit de la scorul de 0-2 (Gilberto ’52-p, Haboush ’57), prin golurile marcate de Camara ’77, Caio ’90, ’90+2. Caio a ratat un penalti, în minutul 48.

Tehnicianul Cosmin Olăroiu a fost prezentat oficial pe 14 noiembrie 2021 la echipa Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite, el declarând că negocierile au fost foarte scurte şi de fapt nici nu pot fi considerate negocieri, ci doar o discuţie cu preşedintele clubului.

Cosmin Olăroiu s-a bucurat alături de jucătorii săi pentru calificarea în finala Cupei Preşedintelui din Emiratele Arabe Unite! „Ați meritat” | VIDEO

La finalul partidei, Cosmin Olăroiu s-a bucurat alături de elevii săi.

„Ați meritat să vă calificați pentru că ați luptat până la final! Cine este în finală?!”, le-a transmis românul jucătorilor săi, care au declanșat imediat fiesta.

A doua finalistă este Al Wahda, care a remizat, scor 2-2, în deplasare, cu Bani Yas, formaţia pregătită de Daniel Isăilă. În tur, Al Wahda s-a impus cu 4-1.

În campionatul Emiratelor Unite, Al Sharjah ocupă locul 4, cu 30 de puncte în 16 etape, la egalitate cu Shabab Al Ahli, de pe locul 3. Al Wahda este pe locul 2, cu 33 de puncte, după liderul Al Ain, care a acumulat 39 de puncte.

Cosmin Olăroiu este la a treia echipă antrenată din Emirate

Cosmin Olăroiu (53 ani) s-a despărţit în luna februarie 2021 de formaţia Jiangsu Suning, cu care a câştigat campionatul Chinei în 2020.

Tehnicianul român a revenitîn campionatul Emiratelor Arabe Unite, unde a mai antrenat echipele Al Ain şi Al Ahli. El a mai activat, de asemenea, în zona Golfului la Al Hilal (Arabia Saudită) şi Al Sadd (Qatar), conducând pentru o scurtă perioadă şi selecţionata Arabiei Saudite.

Publicat: 23 02. 2022, 15:48
Actualizat: 23 02. 2022, 15:48