Costel Gâlcă, început cu dreptul la barajul pentru evitarea retrogradării din Danemarca: „Până aici e bine!”. Ce urmează pentru Vejle
Vejle, echipa pregătită de Costel Gâlcă, a câștigat, duminică, meciul tur din semifinalele play-off-ul pentru rămânerea în prima ligă din Danemarca, pe terenul lui Hobro, scor 1-0.
Unicul gol al partidei a fost înscris de islandezul Kjartan Finnbogdason, după 24 de minute. Acesta a semnat victoria lui Vejle și prima șansă pentru returul care va avea loc peste o săptămână, pe 19 mai, pe teren propriu.
„Bineînțeles, suntem mulțumimți de rezultat, dar suntem conștienți că suntem abia la mijlocul drumului. Până aici e bine. Ambele echipe au practicat un joc direct pe poartă, iar noi am avut atât momente bune, cât și slabe. Trebuie să jucăm bine și la retur pentru că avem acest avantaj foarte important al golului marcat în deplasare. Am arătat o atitudine bună”, a spus Gâlcă, după meci, potrivit site-ului oficial al lui Vejle.
În cazul în care va trece de Hobro după meciul retur, Vejle va mai juca un meci de baraj, contra unei formații din liga secundă daneză, unde trebuie să se impună pentru a evita retrogradarea.
Costel Gâlcă a sosit la Vejle la începutul lunii martie a acestui an. Românul a stat pe bancă la opt partide, înregistrând trei victorii, trei remize și trei înfrângeri. Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawon și Al Feiha sunt celelalte echipe din CV-ul antrenorului.