Costel Gâlcă, victorie în Danemarca și tot mai aproape de promovare! Vejle Boldklub este lider autoritar cu 9 etape înainte de finalul campionatului
Vejle Boldklub, formația pregătită de Costel Gâlcă și Dumitru Uzunea, a învins în deplasare, scor 1-0 (0-0) cu KoldingIF, în etapa a 24-a a ligii secunde din Danemarca, într-o partidă fără spectatori. Pentru vizitatori a marcat Moolgard (min. 76).
Vejle Boldklub are 51 de puncte, urmăritoarele Viborg (41 puncte) și Frederecia (40 puncte), ultima cu un meci mai puțin disputat. Mai sunt de jucat 9 etape până la finalul sezonului și doar o singură echipă promovează. Următorul meci pentru Vejle va fi duminică, săptămâna viitoare, acasă, cu Hvidovre, locul 10 în clasament.
Al patrulea meci după pandemie, a doua victorie în deplasare
Costel Gâlcă (principal) și Dumitru Uzunea (secund) au rămas în Danemarca pe perioada pandemiei de coronavirus. N-au putut pleca din Danemarca și au rămas alături de proprii jucători. Este al patrulea meci oficial după o pauză de 2 luni și jumătate. În primul meci după pandemie, Vejle Boldklub a remizat acasă cu Naestved, 1-1, iar apoi au învins în deplasare, 2-1, cu Fredericia și imediat au pierdut acasă cu Skive, scor 1-2.
Cei au colaborat la naționala U17 a Romaniei, la Steaua (cu care au luat eventul), Espanyol Barcelona, precum si Al Taawon și Al-Feiha, cei doi fiind în continuare foarte apropiati.