Costel Gâlcă, eșec în deplasare cu penultima clasată, Horsens! Vejle e pe locul 6 și etapa viitoare joacă acasă cu liderul din Danemarca

Vejle Boldklub, formația pregătită de Costel Gâlcă și de Dumitru Uzunea, a pierdut duminică după-amiază, în deplasare, scor 1-3 (0-2), cu Horsens, în a 10-a etapă din primul eșalon al întrecerii daneze.

Gazdele au marcat prin Prip (min. 7 – penalty) și Finnbogason (min. 41), Pohl (min. 48 – penalty), respectiv Gaghir (min. 90). Este al patrulea eșec din acest sezon pentru Vejle în Superligaen, al doilea consecutiv (etapa trecută au pierdut cu Brondby acasă, 0-2).

În urma acestui rezultat, Vejle Boldklub e pe locul 6 în clasament cu 14 puncte după 10 runde. Etapa următoare, Vejle joacă acasă cu liderul Midtjylland, sâmbătă 5 decembrie, de la ora 17.00.

Costel Gâlcă, eșec în deplasare cu penultima clasată, Horsens! Vejle e pe locul 6 și etapa viitoare joacă acasă cu liderul din Danemarca

Vejle merge mai departe în altă competiție, scor 4-2, pe Branbard, în Cupa Danemarcei. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2. Asta după ce a învins pe Hobro, scor 3-0 (1-0), în primul tur al Cupei Danemarcei.

Antrenorul Costel Gâlcă a promovat matematic cu Vejle Boldklub în prima ligă daneză, cu două etape înainte de final în vara anului acesta, după ce în 2019 retrogradase la doar trei luni de la preluarea echipei.

Vejle a câştigat patru şi a pierdut două dintre amicalele disputate în vară, înainte de startul campionatului. A învins în ultimele trei meciuri de pregătire, cu Sydvest, Nordsjaelland şi Randers.

Vejle Boldklub este un club fondat în 1891 și a reușit să cucerească titlul de 5 ori în Danemarca și să cucerească Cupa de 6 ori.

Publicat: 29 11. 2020, 18:00
Actualizat: 29 11. 2020, 18:08