Se poate spune că deja crește presiunea pe Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham, în urma realizării transferului lui Radu Drăgușin de la Genoa, afacere care s-a perfectat în schimbul sumei de 30 de milioane de euro, cu tot cu anumite bonusuri de performanță.
Fundașul central român în vârstă de 21 de ani a fost introdus pe teren de către tehnicianul australian în vârstă de 58 de ani la doar câteva zile după ce a semnat cu gruparea londoneză, în finalul meciului disputat de aceasta în Premier League, în deplasare cu Manchester United, terminat la egalitate, scor 2-2.
Doar că la următoarea partidă oficială jucată de Spurs, pierdută pe teren propriu cu scorul de 0-1 în fața celor de la Manchester City în turul 4 al FA Cup, internaționalul român nu a bifat nici măcar un minut, fapt ce a generat o oarecare neliniște în rândul fanilor „pintenilor” referitoare la situația fostului fotbalist de la Juventus.
În acest context, Ange Postecoglou a fost întrebat direct la conferința de presă premergătoare meciului cu Brentford de pe teren propriu, programat să se dispute miercuri, 31 ianuarie, cu începere de la ora 21:30, în cadrul etapei cu numărul 22 din acest sezon de Premier League, dacă îl va titulariza pentru prima dată pe Radu Drăgușin.
Tehnicianul australian de origine greacă a „driblat” însă destul de elegant acest subiect și s-a rezumat doar la a spune că va alinia primul 11 pe care el îl va considera cel mai bun la momentul respectiv.
„(n.r. dacă îl va titulariza pe Radu Drăgușin cu Brentford) Nu știu. Ceea ce vom încerca să facem este să câștigăm jocurile. Acesta este întotdeauna principala mea grijă. Vom scoate mâine o echipă care credem că poate câștiga un meci de fotbal”, a spus Ange Postecoglou în cadrul conferinței de presă, citat de o pagină de Twitter aparținând unei comunități de fani ai lui Tottenham.
🎙️| Ange Postecoglou on the chances of Radu Dragusin making his first #Spurs start this week: “I don’t know. What we will try to do is win the games. That is always my focus. It is not about prempting things. We will put out a team tomorrow that we believe can win a game of… pic.twitter.com/ynW7wj4nip — The Spurs Express (@TheSpursExpress) January 30, 2024
🎙️| Ange Postecoglou on the chances of Radu Dragusin making his first #Spurs start this week:
“I don’t know. What we will try to do is win the games. That is always my focus. It is not about prempting things. We will put out a team tomorrow that we believe can win a game of… pic.twitter.com/ynW7wj4nip
— The Spurs Express (@TheSpursExpress) January 30, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER