Anderson Talisca a rememorat o întâmplare fabuloasă cu Cristiano Ronaldo. CR7 a venit la ziua brazilianului, deși nu a fost invitat.
Cristiano Ronaldo a ajuns să fie coleg cu Anderson Talisca la Al-Nassr. După primele două zile la Riyadh, fără nicio jenă, Cristiano Ronaldo nu a mai ținut cont că este nou venit și s-a dus la ziua de naștere a mijlocașului brazilian, deși nu a fost invitat.
„De fapt ne știm de mai mult timp, pentru că atunci când eram la Benfica agentul meu era Jorge Mendes, care l-a reprezentat și pe Ronaldo, așa că deja ne cunoșteam.
Ne-am întâlnit și am vorbit de multe ori. La doar două zile după ce a ajuns în Arabia Saudită, a venit la ziua mea, fără să îl invit eu”, a povestit Talisca, jucătorul lui Al-Nassr, în cadrul podcastului Fora do Jogo.
Totuși, cei doi se cunoșteau de dinainte, iar asta pentru că au avut același agent, este vorba de Jorge Mendes.
Jorge Mendes, fostul agent al lui Cristiano Ronaldo, crede că fanii fotbalului ar trebui să fie mai recunoscători că au primit șansa să fie contemporani cu un astfel de jucător.
„Cristiano este acolo unde este, asta e viața. Este în Arabia și ar trebui să fim cu toții super recunoscători lui Cristiano pentru tot ce a făcut pentru fotbal și pentru Portugalia. Este cel mai mare ambasador al țării.
Va fi mereu în inima mea. Este un jucător special și o persoană specială pentru mine. Și noi toți portughezii ar trebui să fim mândri că am avut și continuăm să avem un jucător ca el. Voi spune asta toată viața, a fost și este cel mai bun jucător în istoria fotbalului mondial!”, a delcarat Jorge Mendes, potrivit Mundo Deportivo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER