Cristiano Ronaldo dă în judecată clubul pentru 20 de milioane de euro!

Cristiano Ronaldo dă în judecată clubul Juventus, la care a evoluat în perioada iulie 2018 – august 2021, pentru suma de 20 de milioane de euro.

Cristiano Ronaldo dă în judecată clubul pentru 20 de milioane de euro!

După cum se știe deja destul de bine, clubul din Torino s-a confruntat cu probleme financiare destul de mari în perioada pandemiei de Covid-19 și, din acest motiv, oficialii au apelat la niște „inginerii” pentru a mai ameliora situația.

Este cunoscut, de exemplu, scandalul „plusvalențelor fictive”, în urma căruia „Bătrâna Doamnă” a fost penalizată cu depunctare în sezonul trecut de Serie A și, în plus, a fost exclusă de UEFA din actuala stagiune a competițiilor continentale. 

Juventus a încheiat sezonul trecut de Serie A pe locul 7 și și-a câștigat astfel pe teren dreptul de a evolua în Conference League. Însă, din cauza acelor nereguli financiare depistate, acest drept le-a fost retras torinezilor, cei care au fost înlocuiți în această competiție de Fiorentina, echipa care încheiase campionatul pe poziția a opta.

Starul portughez a făcut deja primele demersuri oficiale în acest sens

Iar acum, multipla campioană a Italiei are parte de noi probleme generate de măsurile luate în timpul pandemiei. Atunci, oficialii clubului piemontez au redus pentru câteva luni contractele unor jucători importanți, cu scopul de a limita pierderile financiare.

Printre acești fotbaliști s-a numărat atunci și Cristiano Ronaldo, care a pierdut în perioada respectivă circa 20 de milioane de euro. Și se pare că nu a renunțat la ideea recuperării acestei sume.

Potrivit Gazzetta dello Sport, starul portughez de la Al-Nassr a decis să îi dea în judecată pe cei de la Juventus în această speță, iar Procuratura din Torino a fost deja informată cu privire la acest demers. Suma exactă pe care Cristiano o are de recuperat este de 19.9 milioane de euro.

De unde au plecat toate aceste probleme

În timpul lock-down-ului generat în întreaga lume de pandemia de Covid-19, oficialii lui Juventus au mers pe două direcții pentru a stopa pierderile financiare, în perioada în care nu s-a jucat deloc fotbal în Europa.

Prima măsură i-a vizat pe toți jucătorii care compuneau lotul echipei la acel moment, dar și pe antrenorul Maurizio Sarri, și a prevăzut ca fiecare dintre ei să aibă parte de o mică reducere a salariilor în acele trei luni.

A doua măsură i-a vizat doar pe fotbaliștii extrem de importanți de la acel moment ai lui Juve, cei care aveau salarii foarte mari, cum ar fi Cristiano Ronaldo sau Paulo Dybala.

Cristiano Ronaldo, pe urmele lui Paulo Dybala

Ei au fost rugați să accepte o amânare a salariilor din acele luni critice, doar că ulterior, după ce situația s-a mai îmbunătățit, nu au mai fost contactați în acest sens de către cei din club.

Paulo Dybala, în prezent la AS Roma, a fost primul fotbalist care a acționat în instanță împotriva acestui fenomen, dar la scurt timp a reușit să ajungă la o înțelegere cu fostul club pentru a-și primi acei bani, în valoare totală de circa 3 milioane de euro, conform sursei citate anterior. Iar acum a venit rândul lui Cristiano Ronaldo să facă acest lucru, în cazul său suma fiind mult mai importantă.

Publicat: 16 09. 2023, 17:18