Cristiano Ronaldo, record incredibil cu Ajax. La ce performanță a ajuns portughezul în meciul de la Amsterdam

Cristiano Ronaldo (34 de ani) a înscris unicul gol al lui Juventus, în remiza cu Ajax Amsterdam, scor 1-1, din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, iar portughezul a stabilit un nou record incredibil.

Starul lusitan a ajuns la șase goluri înscrise pe stadionul celor de la Ajax, devenind astfel cel mai bun marcator în Champions League pe arena din Amsterdam, în ciuda faptului că nu a evoluat niciodată pentru „lăncieri”. La egalitate cu Ronaldo se află Zlatan Ibrahimovic, care a jucat pentru Ajax în perioada 2001-2004.

 

În plus, Cristiano Ronaldo a ajuns la 125 de goluri înscrise în Liga Campionilor, fiind cel mai bun marcator din istoria competiției. Celălalt jucător care a depășit borna de 100 de reușite în cea mai importantă competiție europeană este Lionel Messi (108 goluri). 

CR7 a fost lăudat la finalul jocului cu Ajax și de antrenorul lui Juventus Torino, Massimiliano Allegri, care a apreciat prestația sa excelentă, venită după o perioadă de accidentare: „Abia a revenit pe teren, a alergat foarte mult și a făcut un joc bun. El a început acțiune și a încheiat-o cu gol. Ă‚sta e Ronaldo!”, a spus tehnicianul italian.

Manșa retur dintre Juventus și Ajax va avea loc marți, 16 aprilie, la Torino, de la ora 22:00.

 
Publicat: 11 04. 2019, 11:12
Actualizat: 11 04. 2019, 11:13