Cum a fost prins Dani Alves de poliția din Spania. Detaliul care l-a înfundat și mai rău pe fotbalistul brazilian!

Dani Alves (39 de ani) se află în arest preventiv în Spania, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o femeie la finalul lui 2022. Până la definitivarea dosarului pentru care este cercetat, el va rămâne după gratii.

Cum a fost prins Dani Alves de poliția din Spania

Continuă dezvăluirile șocante în cazul fotbalistului Dani Alves, acuzat că a violat o tânără de 23 de ani, în decembrie 2022. Conform „El Correo”, fundașul de 39 de ar fi căzut în capcana întinsă de poliția catalană. Ulterior, el a venit voluntar să dea declarații.

Inițial, avocatul lui Dani Alves a mers la Barcelona, neștiind că judecătorii au deja probe solide care îl incriminau pe acesta. Victima lui Dani Alves l-a recunoscut după tatuajul de pe abdomen. Mai mult de atât, tânăra se teme acum că identitatea i-ar putea fi făcută publică, deși legea din Spania o protejează.

Dacă ar fi plecat din Spania, cazul ar fi fost închis, autoritățile catalane neavând posibilitatea de a-l extrăda pe brazilian în Spania.

În timpul audierilor, fotbalistul de 39 de ani s-a contrazis de mai multe ori. La început, el a declarat că nu o cunoaște pe tânăra de 23 de ani, dar ulterior a mărturisit că femeia a fost cea care a sărit pe el în baia clubului de noapte din Barcelona.

Dani Alves nu ar fi la prima abatere

După ce a fost arestat, a ieșit la iveală faptul că Dani Alves a mai agresat o altă tânără, prietenă cu victima care l-a denunțat pentru viol.

Tânăra de 23 de ani a specificat în fața anchetatorilor că a văzut pe abdomenul celui mai titrat jucător din lume un tatuaj cu o semilună, care se întinde până în zona intimă. Mai mult de atât, fotbalistul brazilian a forțat-o la perversiuni în baia unui salon VIP dintr-un club din Spania.

În schimb, Dani Alves a declarat că tânăra s-ar fi aruncat, de fapt, asupra lui în timp ce stătea pe vasul de toaletă. În acest context, ea nu ar fi putut să-i vadă tatuajul de pe corp, pentru că era acoperit de cămașă.

În plus, o prietenă a tinerei l-a denunțat pe fostul fostul star al Barcelonei, pe motiv că i-ar fi făcut avansuri și că ar fi și atins-o în zonele intime, în aceeași noapte în care s-a produs violul.

Familia nu l-a putut vizita la închisoare

Dacă va fi găsit vinovat, Dani Alves riscă 12 ani de închisoare. Între timp, familia fobalistului încearcă din răsputeri să-l scoată după gratii. În plus, unul dintre frații lui, Ney Alves, a declarat că Dani este victima unei nedreptăți și că ar fi trebuit anchetat în stare de libertate, notează Marca. 

De asemenea, bărbatul are de gând să-i schimbe avocatul fotbalistului. Ney Alves a scos la iveală și faptul că nu a fost lăsat să-l viziteze pe Dani în arest.

„Suntem neputincioși în această situație. Cred că avocatul nu își face treaba. Încercăm să îndreptăm această situație”, a spus Ney Alves, citat de Marca.

„Nu se poate! S-au depășit niște limite! Mi s-a interzis să-l vizitez. Nu știm ce să mai facem. Ne vom da viața, dacă este nevoie, pentru a-l scoate din acel infern”, a mai adăugat acesta.

Publicat: 26 01. 2023, 16:28