Profilul lui Ianis Hagi a fost conturat în cea mai recentă ediție a jocului EA FC 25, lansat de EA Sports.
Mijlocașul ofensiv român are un rating general de 74. Punctele forte ale jucătorului de la Glasgow Rangers sunt driblingul, șutul și pasele, pentru care a fost evaluat cu 75, 72 și 74.
Un alt aspect remarcabil este abilitatea sa tehnică.
În schimb, la capitolele forță fizică, viteză și abilități de apărare, decarul naționalei României are cele mai slabe scoruri, fiind notat cu 62, 63, respectiv 36. Ianis Hagi nu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale, antrenorul Philippe Clement continuă să nu-i acorde nicio șansă internaționalului român.
„Nu știu dacă încearcă să-și protejeze echipa sau dacă încearcă să se protejeze pe sine și reputația sa.
Unele dintre gândurile din spatele tuturor lucrurilor sunt atât de împrăștiate: «Hagi – nu-l vreau, nu va fi niciodată un jucător pentru Rangers» în comparație cu «Hagi – întoarce-te, suntem disperați pentru tine».
Apoi îl are pe el stând pe bancă și îl are pe Kieran Dowell în fața lui, deciziile sale, se spânzură cu deciziile sale”, a spus jurnalistul Keith Jackson, citat de ibroxnews.
În condițiile în care Ianis Hagi a început sezonul la echipa a doua a lui Rangers și a fost reprimit în lot de Philippe Clement abia la 1 octombrie, internaționalul român are puține meciuri pentru formația scoțiană.
A fost prezent pe teren de trei ori, adunând doar 140 de minute. A intrat pe teren cu St. Johnstone la pauză, înlocuindu-l pe Ross McCausland. După 13 minute i-a dat o pasă lui Cerny, iar acesta a dus scorul la 2-0, care avea să fie și rezultatul final.
Totul s-a terminat pentru român în minutul 82, când a făcut un fault dur, la mijlocul terenului, asupra lui Kimpioka. Într-o primă fază, arbitrul de centru i-a acordat galben, dar după ce a consultat sistemul VAR l-a eliminat.
Ulterior, Ianis Hagi a mai jucat în ultimul sfert de oră al meciului din deplasare cu Aberdeen, pierdut cu 1-2, și a fost integralist cu Stenhousemuir, în Scottish Challenge Cup, când Rangers s-a impus cu 4-1, el înscriind în minutul 90+3 ultimul gol al confruntării.
În Liga Națiunilor, a jucat în toate cele cinci partide, dar nu a fost niciodată titular. A adunat 52 de minute și a scos penalty-ul din care Răzvan Marin a dus scorul la 2-1 în meciul câștigat de România cu 3-1, pe teren propriu, în fața Lituaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER