Marius Șumudică s-a despărțit cu scandal de Gaziantep, deși formația turcă a avut rezultate fabuloase sub „bagheta” antrenorului român. Florin Bratu, fost antrenor la Dinamo, consideră că „Șumi” a greșit atunci când a lansat declarații „acide” la adresa conducerii.
Marius Șumudică a stat timp de șapte luni pe banca lui Gaziantep, acesta fiind instalat în iunie 2019.
Gaziantep se află pe locul 4 din prima ligă turcă, cu 31 de puncte obținute, după 17 meciuri jucate.
Fostul tehnician din „Ștefan cel Mare” susține că turcii sunt foarte naționaliști, astfel că declarațiile lui Marius Șumudică i-au deranjat pe oficialii celor de la Gaziantep. Acesta regretă faptul că „Șumi” s-a despărțit cu scandal de Gaziantep, deoarece a avut rezultate remarcabile la „cârma” echipei din Turcia.
„Am văzut și eu… știi ce? Turcii sunt foarte naționaliști, tu, ca antrenor străin, trebuie să faci tot posibilul să te dai după ei. Șumudică s-a făcut plăcut până la un moment dat. Cu declarațiile acestea… eu îl apreciez foarte mult, însă a deranjat cu aceste declarații și, bineînțeles, iată, au luat atitudine.
E păcat, pentru că a reușit foarte multe lucruri, a reușit să aducă această echipă din nimic pe o poziție de podium, ceea ce nu este ușor”, a declarat Florin Bratu, la ProSport Live.
Potrivit NTV Spor, alesul lui Gaziantep, pentru a-l înlocui pe Marius Șumudică, este Bulent Korkmaz (52 de ani). Ultima echipă antrenată de tehnicianul turc a fost Konyaspor, formație de care s-a despărțit în luna septembrie.
Sursa citată susține că șefii lui Gaziantep și Bulent Korkmaz s-au întâlnit deja pentru semnarea unui contract.
În cariera de fotbalist, Bulent Korkmaz s-a intersectat cu Gică Hagi și Gică Popescu, la Galatasaray, formație la care a purtat banderola de căpitan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER