Cum s-a adaptat Ianis Hagi la Alaves. Gică Hagi dezvăluie situația reală a fiului său

Modul cum s-a adaptat Ianis Hagi la Alaves a fost dezvăluit chiar de către tatăl său, Gică Hagi, în cursul zilei de luni, 9 octombrie, în contextul în care mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani s-a impus în ultima perioadă la gruparea din La Liga, dar nu a reușit încă să aibă prea multe reușite individuale.

Cum s-a adaptat Ianis Hagi la Alaves. Gică Hagi dezvăluie situația reală a fiului său

„Regele” a lăsat de înțeles că nu își dorește să mai dezbată prea mult în spațiul public acest subiect, pentru a-l lăsa mai degrabă pe fiul său să „vorbească” pe teren.

Totuși, Gică Hagi a dezvăluit că internaționalul român se simte foarte bine în prezent la Alaves, un aspect extrem de important, în condițiile în care, după cum se știe deja foarte bine, el a revenit relativ recent după o accidentare foarte gravă.

„Nu pot să vorbesc în fiecare zi despre Ianis ce face, cum face. El e acolo, joacă, are propriile lui obiective. El vorbește, deja e consacrat, vorbește el de unul singur, nu mai stau eu să vorbesc. E bine, vom vedea, a început să joace.

Este foarte fericit, bineînțeles. Ianis, când e sănătos și e pe teren, e foarte fericit. Doamne ajută oricine să facă (n.r. un cadou) în ambele meciuri (n.r. Belarus și Andorra) și să mergem la Europene”, a spus Gică Hagi, potrivit fanatik.ro.

Mijlocașul ofensiv a făcut dezvăluiri din interiorul echipei naționale

Ianis Hagi a fost inclus de selecționerul Edi Iordănescu în lotul pentru meciurile pe care naționala României le dispută în această lună octombrie cu Belarus și Andorra în preliminariile pentru Campionatul European de 2024, organizat în Germania.

Recent, fiul lui Gică Hagi a vorbit pentru ProSport și, printre altele, a explicat care sunt meritele lui Edi Iordănescu în campania foarte bună de calificare reușită până în prezent de echipa națională.

Pe de-o parte, majoritatea celor din lot suntem nucleul de la EURO U21 din 2019. Ne cunoaștem toți de la 12-13 ani, de la loturile de juniori, din competiții, ne-a consolidat experiența aceea la EURO, am și crescut între timp. E clar că e un factor extrem de important. Uite, cu Dennis Man am fost coleg de cameră la selecțiile echipelor naționale când aveam 11 ani, puțini știu asta! Și ne cunoșteam din teren, ca adversari, din turnee, de pe la 10 ani!

 

Meritul lui Edi Iordănescu e din mai multe motive. A avut încredere în acest nucleu și ne-a oferit această încredere, nu doar că a avut-o. Iar conexiunea dintre nucleul U21, să-i spunem așa, și fotbaliștii cu experiență, e gestionată foarte de bine de el. Spre exemplu, eu joc împreună cu Stanciu deja de 5 ani la națională! Cu Alibec, nici nu mai zic, eram copilul lui de mingi când juca în Liga 1! Mister a simțit excelent și așa se explică”, a spus Ianis Hagi.

Publicat: 09 10. 2023, 17:44