Cum să ajungi de la cel mai popular fotbalist din lume, la închisoare, în 10 ani! A devenit „ținta” Guvernului, fiind acuzat că susținea terorismul
Mohamed Aboutrika (40 de ani), retras din fotbal în 2013, are probleme grave cu legea. Fostul fotbalist e acuzat că a susținut terorismul și a fost condamnat la închisoare în Egipt. Aboutrika e unul dintre cei mai populari oameni din țara sa. Informațiile privind condamnarea lui Aboutrika circulă deja pe rețelele sociale, provocând diverse reacții.
Aboutrika reprezintă o țintă pentru autoritățile din Egipt după ce l-a susținut public pentru a candida la președinția țării pe Mohammed Morsi, cel care face parte din Frăția Musulmană, o mișcare transnațională islamistă înființată în 1928. În luna mai, Aboutrika a fost trecut pe „lista terorii” pentru o perioada de 5 ani, fiind acuzat că a finanțat Frăția Musulmană.
Aboutrika a primit și interdicție în a zbura, pașaportul sau urmând să fie blocat de către Guvern. Astfel, fostul jucător s-a mutat la Doha, acolo unde își câștigă existența că analist pe teme de fotbal. Fostul fotbalist are peste 100 de meciuri jucate în naționala Egiptului, având trei Cupe ale Africii câștigate alături de țara sa, în 2006, 2008 si 2010. În 2007 și 2008, Aboutrika a fost votat de fani cel mai popular fotbalist din lume.
Aboutrika a jucat la Tersana, Ahly și Bani Yas