100 pentru Fiorentina

Deplasarea Fiorentinei pentru returul cu Ajax a fost afectată de tragedia aviatică produsă ieri-dimineață în capitala Olandei, un avion rupându-se în bucăți la aterizare.Traficul aerian de pe aeroportul Schiphol a fost blocat timp de mai multe ore, astfel că delegația italienilor a ajuns la destinație cu emoții. Pe „Amsterdam Arena”, Mutu va reprezenta vârful de lance al Fiorentinei în bătălia decisivă pentru optimile Cupei UEFA.

„Briliantul” va avea un motiv în plus să impresioneze, internaționalul român urmând să bifeze a 100-a prezență în tricoul actualei sale echipe. Avantajul minim luat de Ajax în tur nu îi sperie pe italieni, care își amintesc de sfertul de finală de anul trecut dintre Fiorentina și PSV. Atunci, după 1-1 în tur, Mutu a marcat două goluri la Eindhoven, trimițându-și echipa în semifinale.

”100 de meciuri și 53 de goluri pentru Fiorentina sunt cifre incredibile, pe care Mutu le merită”, Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

Publicat: 26 02. 2009, 08:30
Actualizat: 26 02. 2009, 08:47