Alexa promite: „Învingem la Belgrad și ne calificăm!”

Dan Alexa e convins că FC Timișoara poate întoarce soarta calificării la Belgrad. Mijlocașul bănățenilor a recunoscut superioritatea Partizanului din partida de joi, dar promite că trupa lui Dusan Uhrin jr. va arăta o altă față în retur.

"Am intrat din păcate negativ în istorie cu prima înfrângere pe teren propriu în cupele europene. Sincer supărarea mea cea mai mare a fost legată de acest lucru fiindcă am pierdut, nu ne așteptam să pierdem și am făcut-o într-un mod… Partizan a fost clar mai bună. Cred cu convingere că putem întoarce rezultatul la Belgard dar trebuie să avem și foarte multă șansă. Eu zic că Poli de acum are valoare de Europa, s-a greșit foarte mult la meciul cu Partizan, nu știu ce s-a întîmplat dar cu siguranță avem valoare de Europa", a declarat Dan Alexa.

Alexa a vorbit și despre atacul fostului finanțator Marian Iancu, care îl arătase cu degetul după eșecul din Cupa UEFA.

"Normal că nu mi-a căzut foarte bine să fiu criticat de domnul Iancu, dar mă bucur că am avut sprijinul domnului Uhrin. A fost o perioadă mai grea pentru mine, totuși mă bucur că nu s-a pus presiune pe echipă, asta a fost un lucru foarte bun, eu sunt așa mai călit și am putut să trec peste acest lucru. Nu mi-a căzut foarte bine că am fost considerat principalul vinovat după meciul cu Partizan, fiindcă din punctul meu de vedere nu este adevărat. Pentru mine contează foarte mult părerea domnului Uhrin și chiar cred că dânsul este cel mai îndreptățit să mă critice sau nu. Am vorbit cu domnul Iancu, mi-a spus că a vrut să mă motiveze, e o strategie a dânsului, eu ce am avut de spus am spus și acum lucrurile sunt normale între mine și dânsul"

"Cumpărați un conducător de joc!"

Dan Alexa a ținut să le transmită conducătorilor un mesaj, prin care îi anunță că echipa are neaparat nevoie de un mijlocaș central cu calități ofensive.

"Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare, ca să nu mai fac pe playmaker-ul trebuie cumpărat un playmaker, sunt lucruri clare, deocamdată la echipă aceasta nu există acest tip de jucător și pentru mine ar fi mult mai ușor să fiu doar mijlocaș la închidere. Asta e situația, nu am ce să fac și credeți-mă că am dreptate cu ce spun. Nici unul dintre jucătorii care sunt în lot, niciunul nu e un număr zece, un conducător de joc, numărul opt avem, număr zece, nu", a spus mijlocașul timișorenilor.

Publicat: 22 09. 2008, 16:22
Actualizat: 22 09. 2008, 16:22