Cronica unei finale UEFA anunțate

Țara așteaptă. Mai sunt trei zile până când vom vedea primul proiect de buget guvernamental de când Emil Boc a fost însărcinat cu funcția de premier. Mai sunt două zile până când vom vedea primele poze sexy cu Nicoleta Luciu de când a născut. Și Ionuț Lupescu așteaptă. Mai sunt trei ani până când România va găzdui prima dată o finală de Cupa UEFA. Directorul general al FRF zice că a ajuns la un acord cu UEFA ca finala Europa League (cum se va numi atunci competiția) să se joace la București.

Mai precis, pe stadionul Național din complexul Lia Manoliu, ăla care e acum o groapă uriașă. Necazul e că și Sorin Oprescu așteaptă, că n-a prea vorbit cu el lumea de la federație. Primarul Capitalei n-a cheltuit banii pentru construcția stadionului, așa că mai multe milioane de euro au fost reportate la bugetul de stat. Criza nu așteaptă, deja a venit, iar bugetul de stat o să fie din ce în ce mai strâns la pungă cu bugetele locale. Totuși, în 2012, România va găzdui o finală de vis Manchester – Barcelona. Suporterii spanioli au aterizat pe Otopeni și, într-o juma’ de oră, au ajuns pe stadion folosind autostrada suspendată a lui Oprescu. Fanii englezi, mai nervoși, au preferat întâi să se calmeze în bazele de tratament balnear ale Bucureștiului, ridicate de Elena Udrea, ministrul Turismului.

Stadionul, o bijuterie arhitectonică, i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Arena are 50.000 de locuri, dintre care 49.950 pe scaune aduse de acasă. Așa cum se știe, cei care n-au scaune le pot închiria la intrarea în stadion de la o firmă a federației. Cârpa pentru ștergerea scaunelor  de praf e gratuită, fiind inclusă în prețul biletului. Scaunele sunt reciclabile, adică pot fi folosite pentru ținerea la distanță a maidanezilor. După un meci frumos pe lună plină, a câștigat Manchester, pardon, Barcelona, mă rog, nu se știe sigur, că a căzut nocturna.

 

Marius Nițu