Cupa UEFA va avea un alt format
Forul european a anunțat că va schimba, începând cu sezonul 2009-2010, numele Cupei UEFA, dat fiind și faptul că respectiva competiție va avea un format asemănător Ligii Campionilor.
„Sperăm că această schimbare a numelui și a brandului va avea rezultate, pentru că, până acum, impresia generală a fost că UEFA este o competiție de mâna a doua”, a declarat fostul mare internațional german Karl-Heinz Rummenigge, președintele recent-înființatei Asociații a Cluburilor Europene, continuatoarea defunctei organizații G-14. Schimbarea denumirii în UEFA Europa League va fi oficializată în luna septembrie de către Comitetul Executiv al UEFA, care se va întruni la Bordeaux. Începând cu 2009-2010, a doua competiție intercluburi de pe continent va avea un sistem de desfășurare similar cu cel al Ligii Campionilor, sperându-se și în repetarea succesului financiar al acesteia.