Antrenorul Unirii crede că germanii au subestimat echipa sa în tur, însă la Urziceni va fi un cu totul alt meci. Este jocul cu Hamburg cel mai important din cariera de antrenor? Da, cu siguranță. Am mai antrenat într-un ultim tur preliminar pe Wisla Cracovia, dar Mattersburg, adversarul nostru de atunci, nu se compară cu Hamburg. Deși atunci ne-am calificat în grupele Cupei UEFA, „dubla“ cu nemții este mult mai dificilă. Sper să se încheie cu același deznodământ, pentru că atunci ne-am calificat în grupe.
Cei de la Hamburg s-au speriat A fost Unirea subestimată de SV Hamburg la jocul din tur? Probabil că da. Ne-au primit mult prea amical și cu zâmbetul pe buze. Se întrebau cine mai suntem și noi și erau convinși că ne dau trei-patru goluri și ne trimit acasă. Uite că n-a fost așa! Nu ne-au dat niciunul. După meci s-au cam speriat și probabil că în retur își vor lua măsuri și va fi altceva. Martin Jol a declarat că s-ar mulțumi și cu un egal cu goluri… E normal, pentru că un astfel de rezultat îi califică. Ei sunt pragmatici și ceea ce îi interesează mai mult este să treacă de noi, în orice condiții, nu neapărat umilindu-ne. Ar fi un dezastru pentru ei dacă i-am elimina din primul tur, având în vedere că ei se cred favoriți la câștigarea Cupei UEFA. Moralul nostru bun, contractat după ultima victorie din campionat, sper să ne ajute iarăși.
Care vor fi atuurile Unirii în meciul de joi? Omogenitatea grupului, spiritul de sacrificiu și lupta, pe care o vom duce până în minutul 95. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc și vom face orice pentru a ne califica. M-aș tunde, m-aș vopsi, aș face orice ca să eliminăm Hamburgul. Aș fi foarte bucuros dacă aș câștiga dintr-un penalty, în minutul 88. Sper să nu ajungem la loviturile de departajare, pentru că, oricât de tare ai fi la antrenamente, la meci poți claca. Mi s-a întâmplat chiar mie.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER