Fricoși și ineficienți, „câinii” nu au arătat joi seara că au ceva în comun cu echipa care conduce în Liga I. Cu Bratu și Andrei Cristea în atac, ajutați de Dănciulescu, Rednic a părut că începe curajos returul cu olandezii. În spate, „bijutierii” Adrian Cristea cu Boștină ar fi trebuit să distribuie baloane trioului aflat la finalizare. La start, pe hârtie, totul arăta bine. La final, cu cifrele în față și rezultatul pe tabelă, Rednic a început să fiarbă. Olandezii s-au dispus într-un 4-3-3 simplu, cu Radomski regizor. Cu o echipă lungă (58,7 metri față de cei 44 ai „câinilor”), batavii au preferat pasele direct pe vârfuri, care au tras din orice situație.
În replică, dinamoviștii au pasat mult la mijloc, dar fără să verticalizeze atacanții au rămas fără baloane și implicit fără obiectul muncii.
"Îmi asum acest rezultat. NEC nu se compară nici cu Hamburg nici cu Wolfsburg" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
1 un șut a trimis Andrei Cristea spre poartă în returul cu olandezii de la NEC
0 este cifra cu care Nicolae Mitea a terminat meciul în dreptul șuturilor și al driblingurilor
2 este numărul paselor filtrante reușite de Ad. Cristea, Bostină și Ropotan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER