Gheorghe Hagi a analizat șansele pe care cele cinci echipe românești le au pentru calificarea în grupele UEFA. El a spus că un adversar bun îi va provoca și mai mai mult pe jucători.
"Partizan e o echipă bună, cu tradiție, le va fi dificil celor de la Poli. Wolfsburg, adversara lui Rapid, a investit foarte mult în ultimul timp și a ajuns sus în Bundesliga. Nu e un nume mare, dar este ambițioasă. Va fi greu pentru Rapid", a spus Hagi la televiziunea gazetei.
Despre adversara lui Dinamo, Hagi este de părere că este una accesibilă, iar "câinii" au prima șansă la calificare, chiar dacă fotbalul olandez este puternic.
"Slavia Praga este o echipă puternică, are deja o experiență în cupele europene, dar Vasluiul se află pe cai mari, au încredere în ei după începutul foarte bun din campionat. Este un moment bun și cred că poate să treacă de Slavia Praga", a mai declarat Hagi.
În ceea ce privește adversara Unirii Urziceni, Hagi a spus: "Nu cred că Dan Petrescu o sa mai doarmă deloc acum, după această tragere. Hamburg este o provocare foarte mare, un adversar foarte bun, dar Urziceni ar putea să producă surpriza-surprizelor".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER