Doar trei români continuă în Uefa

România ar fi putut invada, la propriu, grupele Cupei UEFA, însă până la urmă țara noastră va fi reprezentată în această fază a competiției de conaționali care apără culorile unor echipe de afară.
În cazul lui Laszlo Bölöni (foto, în alb), antrenorul lui Standard Liege, s-a făcut dreptate, elevii românului obținând o calificare meritată în fața lui Everton, care a mai alinat din durerea suferită în preliminariile Ligii Campionilor în fața „cormoranilor” de la Liverpool.

Belgienii au reușit astfel să ajungă în grupele Cupei UEFA, acolo unde capi de serie sunt AC Milan, FC Sevilla, Valencia, Benfica, Hamburger SV, Schalke 04, ȚSKA Moscova sau Tottenham. Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor va avea loc marți, 7 octombrie, la sediul forului continental de la Nyon.

Greu pentru Marica și Sepsi

Atât în cazul atacantului lui Stuttgart, cât și în cel al fundașului de la Santander, calificarea în grupele Cupei UEFA a fost una muncită, echipele la care activează cei doi internaționali români tremurând serios.

Șvabii lui Marica au obținut calificarea în fața bulgarilor de la Cerno More în minutul 94 al unui meci de infarct, în care vecinii noștri de la sud de Dunăre au condus cu 2-0 până în minutul 83. Santander, cu Sepsi aruncat în luptă pe final, a trecut la limită de Honka, 1-0, scor identic cu cel din tur.

 

"Le mulțumesc în primul rând portarului meu, Espinoza, și publicului, care a fost minunat" – Laszlo Boloni, antrenor Standard Liege

 

"Deși nu credeam că voi ajunge să spun asta, acum toți regretăm că nu am reușit să-l aducem pe Loți Bölöni" – George Copos, acționar Rapid

 

Publicat: 04 10. 2008, 09:04
Actualizat: 04 10. 2008, 09:05