Falimentul Bucureștilor

Am fi avut 0 puncte din șapte partide disputate de echipele noastre în Europa, dacă nu erau Clujul, Urzicenii și Vasluiul, adică victimele sigure pe hârtie.Ne-am prezentat în turnirul cupelor europene cu șapte competitoare, dintre care patru echipe din afara Bucureștiului. Emfazei de a avea un alai de ambasadori în elita continentală știam prea bine că i se poate opune pericolul de a ne prăbuși în prăpastia anonimatului în următorii ani, cu piatra de moară a coeficienților catastrofali agățată de gât. Însă, văzând ce cumpărături de lux au făcut mai ales cele trei puteri ale Bucureștilor, am respirat aerul încărcat de optimism, așteptînd de la Steaua, Rapid și Dinamo să ajute fotbalul românesc pentru a evita colapsul european, fiindcă, să recunoaștem cinstit, nu dădeam, mulți dintre noi, de doi bani speranță pe șansele victimelor sigure CFR Cluj, Unirea Urziceni și FC Vaslui. Din afara capitalei doar Timișoara, cu al ei record de invincibilitate internă pe continent, părea a sparge acest tipar al meciului pierdut înainte de a se juca, mai ales că partizanii sârbi nu prea au mai tras bine la țintă în ultimii ani în poligonul cupelor.

Și ce vedem la capătul primelor 90 de minute ale examenului dat de echipele noastre? Victima CFR Cluj a refuzat moartea pe Olimpico și printr-un joc mai frumos decât rezultatul însuși, a cucerit Roma, sunând Trombetta unei victorii ce face parte din panteonul celor șapte minuni ale Ligii Campionilor de la nașterea ei, la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Zidarul Culio a cimentat prin stângul său cel mai frumos rezultat al românilor la masa bogaților de după Revoluție. Urzicenii tacticianului perfecționist Dan Petrescu încap cu locuitori cu tot pe un sfert din stadionul din Hamburg, dar ialomițeanul Epaminonda Nicu și colegii lui au minat cu inteligență toate traseele către poarta lui Arlauskis și au scos un egal alb, nicidecum nu au ridicat steagul alb al predării. Și plăieșii latifundiarului Porumboiu sunt gata să culeagă la retur, la Vaslui, Slav(i)a unei calificări de vis în grupele Cupei UEFA. Toate trei au salvat o situație dramatică, măcar pentru moment, pentru că Bucureștii și Timișoara s-au unit într-un faliment care ne doare tare la coeficienți. Aveam nevoie ca Dinamo să nu se îNECe la Nijmegen în fața unor NECunoscuți olandezi, aveam nevoie să spunem bravo Rapid și nu Pardo(n) Urko după ce giuleștenii au văzut lupii în bârlogul lor din Germania, aveam nevoie ca Timișoara să nu dea voie sârbilor să U(h)rineze pe blazonul de echipă neînvinsă acasă în Europa și ca Steaua să găsească în Dayro Moreno sau Arthuro Lăcătușul capabil să deschidă drumul măcar pentru un egal cu Bayern.

Sigur, războiul, cel puțin pentru orgoliile rănite ale Bucureștilor, nu e încă pierdut, ci doar o bătălie, mai ales în cazul Rapidului și a lui Dinamo. Scurtcircuitul din tur poate fi explozia pentru calificările din ultimele 90 de minute, cele care ard cu adevărat. Timișoara trebuie să nu uite că și a muri înseamnă o artă și trebuie să o facă, dacă va fi așa, luptând pentru a spăla tristețea lăsată unui oraș întreg după ce a căzut în ambuscada partizanilor. Moldovenii lui Hizo pot să ducă până la capăt drumul din UEFA Intertoto până în grupele Cupei UEFA, iar Bursucul Dan Petrescu a și început să pregătească de pe acum găurile prin care Mara și Onofraș să se strecoare otrăvitor în miezul Hamburg(er)ului german, în buna tradiție românească, începută cu ani în urmă de Dinamo și continuată nu de de mult de Rapid. Clujul are din nou o misiune imposibilă, în Gruia venind amețitoarea Chelsea. Nimeni nu ar spune nici pâs dacă feroviarii ar pierde și aici e din nou marele lor atuu. Pot repeta, ca atitudine, jocul cu Roma și vor ieși cu capul sus, indiferent de ce va spune tabela. Iar Steaua e obligată, dacă mai visează la primăvara europeană, să-l facă pe Mutu să tacă chiar la Florența, unde Il Fenomeno este ca la el acasă. E nevoie de puncte, pentru că actualul loc 23 în ierarhia coeficienților sună deja a ghilotină pentru viitor.