Incidente la Timișoara între fanii bănățeni și cei ai lui Partizan
Un suporter al formației Partizan Belgrad a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovit, joi după-amiază, de un suporter al echipei FC Timișoara, în timpul unei altercații între suporterii timișoreni și cei sârbi, care a avut loc în Piața 700 din Timișoara.
Incidentul a avut loc, joi după-amiază, în Piața 700 din Timișoara, unde un grup de suporteri ai echipei timișorene i-au incitat la scandal pe fanii sârbi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Sergiu Rus, a declarat că suporterii timișoreni le-au arătat semne obscene celor de la Partizan, după care doi tineri s-au luat la bătaie.
"Suporterii români au început să le arate tot felul de semne suporterilor veniți din Serbia, care se aflau într-un microbuz. Două persoane s-au dat jos din microbuz ca să le răspundă în același fel tinerilor din Timișoara, iar în final, un suporter al Timișoarei l-a lovit pe unul dintre sârbi și i-a spart buza. Suporterii sârbi au mers la spital pentru ca cel lovit să primească îngrijiri medicale, dar nu a fost nimic grav", a spus Sergiu Rus.
În Timișoara au sosit aproximativ 500 de suporteri ai lui Partizan, iar alți 1000 de fani care erau așteptați pe Bega, au fost reținuți în vama Jimbolia de unde au făcut cale întoarsă datorită faptului că nu li s-au aprobat numărul de bilete.