Astăzi, la Monte Carlo, se va disputa meciul pentru Supercupa Europei, trofeu pe care și-l dispută câștigătoarea Ligii Campionilor (Manchester United) și formația care deține Cupa UEFA (Zenit Sankt-Petrsburg). Sir Alex Ferguson, antrenorul englezilor, afirmă că echipa sa va trata meciul extrem de serios.
"Mi-aduc aminte că am pierdut această șansă acum nouă ani, când ne-a învins Lazio, cu 1-0. După meci, italienii se bucurau atât de zgomoto de parcă ar fi câștigat Cupa Mondială. M-am înfuriat și mi-am jurat că așa ceva nu se va mai întâmpla." De partea cealaltă, Dick Advocaat, antrenorul olandez al rușilor, i-a asigurat pe suporteri că îi va bucura încă o dată.
"Formația mea a suferit destul din cauza zvonurilor lansate de te miri cine și care-l dau pe Arshavin transferat în fiecare zi. Englezii trebuie să se teamă de noi", a încheiat, pe un ton amenințător, tehnicianul batav. Partida va fi transmisă în direct pe canalul PRO TV, de la ora 21:45.
Echipele probabile :
Manchester : Van der Sar – Brown, Ferdinand, Vidic, Evra – Fletcher, O’shea, Scholes, Anderson – Tevez, Rooney
Zenit : Malafeev – Krizanac, Aniukov, Puygrenier, Shirl – Zyrianov, Denisov, Timosciuk, Faizulin, Dominguez – Pogrebniak.
Arbitri : Claus Bo Larsen ( central ) , Henrik Sonderby și Anders Norrestrand ( asistenți ) , toți din Danemarca.
Stadion : Louis II, Monte Carlo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER