Meme Stoica: „Dacă eram arbitrați corect, câștigam!”
Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, că formația ialomițeană merita să câștige partida tur cu SV Hamburg.
"Este un rezultat extraordinar acest 0-0. Dar dacă ar fi fost un arbitraj corect ar fi trebuit chiar să câștigăm. Am văzut rezumatul la televiziunea germană și au fost prezentate cinci ocazii ale noastre, inclusiv penalty-ul la Onofraș și două ocazii ale lor. Deocamdată e prea devreme să discutăm de șansele la calificare, s-au disputat doar meciurile tur. Toate echipele românești au șanse de calificare, pentru că au pierdut la diferență de un gol, iar noi și Vasluiul am obținut rezultate bune. Pentru noi va fi foarte greu, ăsta e un lucru cert, pentru că noi întâlnim cel mai dificil adversar dintre toate echipele românești. Și în meciul retur plecăm cu șansa a doua, la fel ca și în tur. 0-0 în deplasare nu este un rezultat de calificare, e un rezultat bun, dar va fi foarte greu", a declarat Mihai Stoica.
Â
Delegația echipei Unirea Urziceni s-a întors, vineri după-amiază, la București din Germania, acolo unde a disputat partida cu SV Hamburg, scor 0-0, contând pentru prima manșă a turului I al Cupei UEFA. Partida retur este programată în 2 octombrie, la Urziceni.