„Mircea Lucescu are un avantaj deoarece finala este la Istanbul”

Sergiu Radu crede că Șahtiorul lui Mircea Lucescu are un avantaj cu Werder, datorită terenului pe care se dispută meciul. Fotbalistul român crede că șansele celor două combatante din finala Cupei UEFA sunt egale.

"Sahtior are un plus pentru meciul cu Werder Bremen. Nea Mircea are lotul complet, în timp ce de la nemți vor lipsi Diego si Almeida, două absențe importante pentru ei. Werder a avut un sezon ratat în campionat și s-au concentrat pe Cupa UEFA, dar și pe Cupa Germaniei. Thomas Schaaf a menajat mai mulți jucători de bază în ultima etapă, așa că nu a fost o surpriză că au fost învinși, pentru că meciul era lipsit de importanță. Nea Mircea va pregăti meciul cu mare atenție, iar eu cred că șansele sunt egale. În plus, Mircea Lucescu are avantajul ca finala se va disputa la Istanbul, oraș în care el este foarte iubit. Totuși, Werder Bremen are o mai mare experiență internațională, cu multe participări în cupele europene și cu destule prezente și în Champions League. Șahtior are în schimb tineri valoroși, care au fost aduși din Brazilia, Mircea Lucescu reușind să facă o treabă excelentă cu ei", a declarat Sergiu Radu, conform Onlinesport.

Publicat: 19 05. 2009, 16:32
Actualizat: 19 05. 2009, 17:45