Fără referințe despre belgrădeni, timișorenii cred că șansele la calificare sunt egale. Dusan Uhrin jr a recunoscut că adversarul din Cupa UEFA este o necunoscută pentru el. La o oră după aflarea adversarului din primul tur, Timișoara răsufla ușurată că a scăpat de Milan, dar privirile se îndreaptă deja spre Belgrad. „Întâlnim pe Partizan, dar nu știm nimic despre ei. Este prea proaspătă informația. Ne dorim să ne calificăm mai departe și cred că șansele sunt egale“, a mărturisit Dusan Uhrin jr.
El însă are deja un plan făcut pentru studierea adversarului, iar primele informații la cald le va avea chiar în weekend, când „secundul“ Vali Velcea va spiona Partizanul în meciul cu OFK Belgrad. Din punctul de vedere al lui Uhrin jr, singura superioritate pe care sârbii o au față de timișoreni este tradiția: „Ei au o experiență istorică, însă nu sunt în măsură să spun ce experiență are echipa în acest moment“. Partizan a fost finalistă a Ligii Campionilor în 1966.
Joc precaut Prima manșă se va desfășura la Timișoara, pe 18 septembrie. Aproape sigur, bănățenii își propun un joc prudent. Căpitanul Dan Alexa a explicat: „Eu cred că este important ca aici, la Timișoara, să nu primim gol, este un meci de dublă manșă și trebuie să fim conștienți că se joacă 180 de minute, nu doar 90. Dacă vom primi gol acasă, Doamne ferește!, va fi infinit mai greu să ne calificăm. Bine, domnul Uhrin jr știe mai bine ce avem de făcut, dar cred că important este să nu primim gol acasă“. Artiom Karamyan înseamnă și el la apărare, fiind mulțumit și cu un meci nul. „Poate să se termine meciul și 0-0, dar important este să jucăm bine și să ținem la apărare 90 de minute. Apoi vedem cum stă treaba acolo“. Antrenorul Dusan Uhrin jr gândește și el la fel: „Nu îmi doresc să primim gol, însă îmi doresc să câștigăm acasă“.
5.000 de sârbi la meciul tur Între Timișoara și Belgrad sunt numai 170 de kilometri. De aceea, grupuri masive de suporteri vor face deplasarea dintr-o parte în alta. Astfel, la Timișoara se estimează că vor veni în jur de 5.000 de belgrădeni pentru meciul tur. De asemenea, în Banat există o mare comunitate sârbească, iar timișorenii au o admirație specială pentru țara vecină. De exemplu, după ce Dinamo a fost eliminată de Partizan din Europa în urmă cu trei ani, pe „Dan Păltinișanu” a apărut un mesaj în sârbește: „Mulțumim frumos, Partizan!”.
"Nu știu în ce formă este Partizan. Mi-este greu să vorbesc acum despre ei, deoarece nu i-am văzut jucând." – Dusan Uhrin jr., antrenor FC Timișoara
"Este bine că am picat cu Partizan. Avem șanse mai mari, iar pentru Timișoara ar fi ceva extraordinar dacă ne-am califica." – Dan Alexa, mijlocaș FC Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER