Dejan Rusici, atacantul sloven al echipei FC Timișoara, a declarat la sfârșitul meciului pierdut cu Partizan Belgrad (0-1), că bănățenii s-ar fi calificat în grupele Cupei UEFA dacă practicau în pardida de joi, același joc ca in pardida din tur de la Belgrad.
"Calificarea am pierdut-o în primul meci. În această partidă am fost mai buni și toți au văzut asta. Ne pare rău că nu am jucat așa și în primul meci pentru că atunci sigur ne-am fi calificat. A fost un meci greu, dar asta este. Nu avem ce face. Trebuie să mergem înainte și să avem grijă ce facem în campionat. Nu avem voie să ne demoralizăm. Am pierdut, dar ieșim cu fruntea sus", a spus Rusici.
FC Timișoara a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA după o dublă manșă cu formația din Serbia, Partizan Belgrad. Ambele meciuri au fost câștigate de sârbi cu scorurile de 2-1, la Timișoara, și 1-0, la Belgrad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER