Vasluienii au făcut istorie!
FC Vaslui s-a calificat aseară în Cupa UEFA și a ridicat la șapte numărul formațiilor românești ce vor evolua în acest sezon în cupele europene.
Nici nu intraseră bine echipele în teren, că Viorel Hizo a început să tremure chiar în minutul 2 de joc. Atunci, azerii și-au trecut în cont prima ocazie de a înscrie, atacantul Adamia punându-l la treabă pe Kuciak. După această ocazie, vasluienii reușesc să se așeze în ghete, dar fără a pune în pericol poarta adversă.
Azerii au avut bară în minutul 28!
Elevii lui Demianenko simt momentul prielnic și, în minutul 28, același Adamia a fost la un pas de a profita de o eroare a lui Daniel Munteanu, șutul său „mângâind” transversala vasluiană. Două minute mai târziu însă, o combinație între noile achiziții Aliuță și Burdujan, finalizată cu un șut impecabil al celui de-al doilea, a adus fericirea în tribunele Municipalului moldovean.
Impulsionați de această reușită, galben-verzii au continuat asaltul la poarta adversă, iar eforturile lor au fost răsplătite cu un nou gol. În minutul 38, Temwanjera a împins în plasă din cinci metri un balon centrat în bară de Hugo Luz.
În partea secundă, Vasluiul a jucat ceva mai prudent, preferând să închidă jocul și să conserve avantajul de două goluri, avantaj care a dus echipa finanțată de Adrian Porumboiu pentru prima dată în Cupa UEFA.
Sunt foarte fericit pentru calificare. E un moment istoric pentru FC Vaslui
Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui
10.000 de dolari va primi fiecare jucător de la FC Vaslui pentru calificarea în premieră în Cupa UEFA