Ianis Hagi a rămas fără omul care l-a adus practic la Rangers. Potrivit BBC, Dave King și-a dat demisia după cinci ani în care a fost șeful lui Rangers.
Ianis Hagi a rămas fără președinte la Glasgow Rangers. Dave King a fost omul care a decis transferul românului la echipa din capitala Scoției. Englezii informează că în locul lui Dave King a fost numit Douglas Park, ca interimar.
„Din nefericire, plecarea mea coincide cu criza provocată de coronavirus, dar sunt liniștit că echipa noastră a luat măsuri de așa natură încât să se descurce cu orice întâmpinăm. Am luat în calcul să mai rămân director până la finalizarea crizei, dar asta nu este practic posibil. (…)
Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, conducerii clubului și oficialilor pentru sprijinul magnific pe care l-am primit în timp ce am condus clubul după schimbarea regimului, pentru a lăsa în urmă acea criză. Este mare păcat că noi toți suntem parte din această criză globală”, a declarat King, conform sursei citate.
King și-a justificat gestul prin faptul că investițiile au fost „puse în așteptare” din cauza epidemiei de coronavirus.
King anunțase încă din noiembrie că va pleca de la club, dar a fost forțat de situație să decidă despărțirea mai devreme decât preconizase.
Omul de afaceri din Johannesburg, în vârstă de 64 de ani, este la cârma Rangers de cinci ani și a fost o figură cheie în preluarea controlului clubului în 2015.
Dave King este cel care a decis aducerea lui Ianis Hagi pe Ibrox Park, la cererea lui Steven Gerrard.
În cele 11 meciuri în tricoul lui Rangers, Ianis Hagi a marcat de trei ori și a oferit două pase decisive.
BREAKING: Rangers chairman Dave King steps down, with Douglas Park placed in interim charge of the board.https://t.co/GFXFdleG0D pic.twitter.com/dSs6YmJSM7 — BBC Sport Scotland (@BBCSportScot) March 27, 2020
BREAKING: Rangers chairman Dave King steps down, with Douglas Park placed in interim charge of the board.https://t.co/GFXFdleG0D pic.twitter.com/dSs6YmJSM7
— BBC Sport Scotland (@BBCSportScot) March 27, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER