Meciul dintre Hibernian și echipa lui Ianis Hagi, Rangers, a avut parte de un moment controversat ce l-a avut implicat pe internaționalul nostru. Românul a provocat un penalty prin care gazdele au egalat la 2-2, în minutul 61. Faza penalty-ului a provocat rumoare în Scoția și a fost analizată de un arbitru cu meciuri la activ în Premier League.
Ianis Hagi a început ca titular meciul terminat cu scorul de 3-3 din etapa 22 a campionatului Scoției, dar a fost înlocuit de Oscar Cortes, în minutul 70 al partidei. Românul a contribuit și cu o pasă decisivă la primul gol înscris de Rangers, prin Hamza Igamane, în minutul 4. Pentru evoluția din meciul cu Hibernian, Ianis Hagi a primit nota 7.
În minutul 61 al partidei, arbitrul de centru John Beaton a acordat un penalty celor de la Hibernian, în urma unui fault comis de Ianis Hagi în suprafața de pedeapsă. Faza a fost analizată de Dermot Gallagher, un fost arbitru cu meciuri oficiate în Premier League, care a spus că decizia lui Beaton este una corectă.
„Arbitrul crede că este un fault neîndemânatic. Cred că nu ajunge la minge și, din nou, cred că totul ține de decizia arbitrului din teren. Ne dorim ca arbitrii să simtă că au autoritate, în cazul ăsta arbitrul a luat o decizie și nu cred că VAR-ul ar fi întors-o.
Am învățat că dacă ești umăr la umăr cu un adversar, poți fi deposedat, asta este acceptat. Am fost învățat să trec de apărător. Apărătorul este cel care încearcă să treacă aici, dar arbitrul a crezut că este neîndemânatic și a dat penalty.
Cred că atunci când vezi acest lucru, decizia din teren va fi întotdeauna respectată, VAR-ul nu va interveni pentru că arbitrul din teren crede că jucătorul lui Rangers a provocat căzătura”, a spus Gallagher, potrivit cotidianului scoțian The National.
Fostul arbitru a fost contrazis de fostul fundaș al lui Liverpool, Stephen Warnock, analist la Sky Sports. Warnock este de părere că arbitrul John Beaton ar fi trebuit să consulte arbitrajul video și nu înțelege cum a putut fi acordat penalty-ul prin care Hibernian a reușit să egaleze la 2.
„Nu înțeleg cum poți să dai așa ceva. Cred că trebuie să mergi la monitor și să revezi faza. Dacă își păstrează decizia, avem o problemă, pentru că el nu cunoaște jocul. Dacă ar fi mers la monitor, ar fi luat decizia corectă. Cum s-a acordat penalty, eu nu voi înțelege niciodată!”, a spus Warnock.
Și antrenorul lui Rangers și-a spus părerea despre faza penalty-ului comis de Ianis Hagi. Philippe Clement crede că penalty-ul a fost acordat prea ușor și că faultul comis de jucătorul echipei sale nu ar fi trebuit sancționat cu o lovitură de pedeapsă.
„Sunt foarte dezamăgit de penalty. De decizie, mai exact. Pentru mine, nu este penalty niciodată. S-a lovit unul de altul.
Dacă aceste dueluri sunt sancționate cu penalty, atunci trebuie să le spun jucătorilor mei să cadă mereu în careu, ceea ce nu mai reprezintă fotbal”, a declarat tehnicianul belgian, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER