Dacă nu era filmat, nu credeai: Un atacant a ratat de două ori cu poarta goală! VIDEO
Un atacant a ratat de două ori cu poarta goală într-un meci disputat în liga a opta din Italia.
Jucătorul celor de la Virtus Latronico a scăpat singur cu portarul și dintr-o deviere a rămas singur cu poarta goală. Dar, în prima fază a şutat balonul în transversală, mingea a revenit la el și apoi a trimis cu capul peste poartă. După ratarea antologică, el s-a prăbușit pe teren și a rămas acolo preț de câteva secunde. Comentatorul partidei a repetat obsesiv expresia: „Nu pot să cred!”, iar fanii rivali s-au amuzat copios după faza respectivă. Meciul Maratea – Virtus Latronico s-a încheiat cu scorul de 6-4.