Dan Petrescu șochează pe toată lumea. „M-am pus în genunchi în fața patronului. Mi-a zis că vrea să avem sicriele unul lângă altul!”

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, reactioneaza in meciul de fotbal contra formatiei BSC Young Boys din etapa secunda a grupei A din Liga Europa, disputat pe stadionul “Dr. Constantin Radulescu” din Cluj-Napoca, joi, 29 octombrie 2020. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 3 poze

Dan Petrescu, fostul antrenor al campioanei României, a făcut dezvăluiri șocante despre perioada petrecută la Kuban.

Bursucul” a povestit prin ce episoade incredibile a trecut în perioada în care era antrenor în Rusia și a recunoscut că s-a pus în genunchi în fața patronului lui Kuban.

Totodată, Dan Petrescu susține că patronul lui Kuban i-a propus un contract valabil pe 25 de ani și i-a transmis că își dorește ca sicriul lui să fie lângă cel al antrenorului român, dar după aceea l-a dat afară.

Dan Petrescu, dezvăluiri șocante despre perioada petrecută în Rusia

„Voi credeți că jucătorii care au fost aduși la CFR au fost aduși așa ușor? Nu! Eu când m-am dus în Rusia, m-am dus la patron, din Armenia era. Și mi-a zis că ei plătesc maximum un milion pe jucători. Eram la Kuban Krasnodar. M-am pus în genunchi.

În genunchi! Le-am zis: «Luați-l pe Traore!». Era 4 milioane! «N-o să regretați niciodată!». Atunci n-a vrut patronul. A doua zi m-a sunat că-l cumpără. Peste un an l-au vândut cu 25 de milioane! Și-a venit patronul la mine. «Dan, hai să facem un contract și să îți dau zece la sută din toți jucătorii care se vând»”, a spus Dan Petrescu pentru GSP.ro.

Dan Petrescu: „Mi-a zis că vrea să avem sicirele unul lângă altul”

Antrenorul român a continuat și a dezvăluit ce i-a răspuns patronului de la Kuban. „Și i-am zis: «Domnu’ patron, eu sunt antrenor! Mie îmi dați contract, prime. Nu mă interesează ce vindeți. Puteți să vindeți de o sută de milioane, pe mine nu mă interesează zece la sută. Pe urmă nu m-aș mai putea gândi la antrenorat. M-aș gândi la afaceri, cum să vând jucător». A rămas șocat!

Plimbarea asta fusese cu avionul. M-a luat să mă plimbe cu avionul, să-mi povestească asta. A zis că-mi dă 25 de ani contract și că vrea să avem sicriele unul lângă altul. Pe cuvânt! Am rămas șocat! I-am zis: «Eu semnez cât vreți, dacă sunteți fericit cu mine». Anul viitor mi-a dat un contract nou, am avut un derby pe care nu l-am câștigat și m-a dat afară. Am rămas șocat… Nu a motivat nimic. Nu m-am întâlnit cu el niciodată”,a mai spus „Bursucul”.

Publicat: 16 06. 2021, 23:56